Psiholog, consilier psihologic, psihoterapeut sau psihiatru?


Sunt profesii usor de confundat, despre care cu totii am auzit si ne-am facut o idee despre intelesul lor. De multe ori insa am avut, in cadrul cabinetului, confirmarea faptului ca aceste profesii nu sunt bine delimitate la cei ce apelau la mine. De unde initiative de fata de a impune o clarificare a fiecareia din aceste roluri deoarece in functie de pregatirea sa o persoana poate avea unul sau mai multe din ele.

ux-psychology1Psihologul este in mod necesar absolventul a unei institutii de invatamant superior avand licenta in psihologie. Ca activitate de baza a psihologiei putem spune ca el studiaza comportamentul uman si procesele psihologice: senzoriale, cognitive si volitive.

In plan de interventie el va aplica teste pentru masurarea caracteristicilor psihologice: inteligenta, atentie, atitudini si aptitudini si altele. Apoi va propune si aplica metode interventie terapeutice centrata pe problema clientului.Ca plaja problematica, psihologul poate aborda probleme de adaptare sociala, profesionala si emotionala.

Consilierul psihologic este un psiholog ce a urmat o formare bazata pe autocunoastere si dezvoltare personala. El poate deci sa ofere in suport si sustinere psihologica specializata. El poate intervinii cu mijloace psihologice, in scopul de a facilita autocunoastera, optimizarea si dezvoltarea personala a clientilor. Deasemena poatea preveni si contracara situatii problematice emotionale, cognitive si de comportament.

Psihoterapeutul este psihologul licentiat sau abolventul facultatii de medicina cu specializarea de Psihiatrie care s-a specializat intr-o anumita forma de psihoterapie pe parcursul a mai multi ani.Sscopul interventiei sale psihoterapeutice trece de etapa de optimizare si dezvoltare peronala a clientului, el se va ocupa si de transforma, sustine si de a normaliza factorii psihologici care sunt implicati in tulburarile de personalitate, psihice sau psihosomatice.

Psihiatrul este abolventul facultatii de medicina cu specializarea de Psihiatrie, el lucreaza intr-un spital clinic sau de urgent, ori colaboreaza cu o institutie ce trateaza persone cu tulburari psihice. Rolul sau principal este de a diagnostica diversele tulburari din spectrul psihic, si de a prescrie tratamentul medicamentos potrivit, de a urmari si evalua eficacitatea acestui tratament, si de a recomanda urmarea unei psihoterapii adecvate tulburarii.

Sursa foto: https://uxfactor.wordpress.com/tag/psychology-of-user-experiences/

Tiparele de gandire


Citeam de curand  o carte pe care va o recomand cu caldura: “Tehnicile programarii Neuro – Lingvistice” de Sue Knight ca parte a formarii de Practician NLP. Impresionat de modul foarte usor si eficient in care autoarea explica cateva din conceptele de baza ale NLP, mi-a venit ideea sa va prezint si voua o foarte importanta parte a vietii noastre: tiparele de gandire. Si m-am gandit ca cel mai bun inceput pentru acest articol este cu o povestire despre puterea tiparelor noastre de gandire:

downloadIntr-o zi, un calator mergea dintr-un sat in altul. Pe drum a observat un calugar ce ara campul de langa drum. Calugarul ii dadu binete calatorului iar calatorul il saluta din cap pe calugar.

Calatorul se intoarse catre calugar si spuse:

–          Scuzati-ma ca va tulbur linistea, dar as putea sa pun o intrebare?

–          Deloc, raspunse calugarul.

–          Am plecat deunazi  din satul din munti catre satul din vale si vreau sa va intreb daca stiti cum este satul din vale.

–          Spuneti-mi, raspunse calugarul, ce parere v-a facut satul din munti?

–          Ingrozitoare! Raspunse calatorul. Ca sa fiu cinstit, sunt bucuros sa plec. Am gasit oameni  foarte neprimitori. Cand am ajuns acolo, am fost primit foarte rece. N-am reusit sa ma simt niciodata integrat in comunitatea satului, oricat am incercat. Satenii erau foarte egoisti si nu se purtau deloc bine cu strainii. Asa ca spuneti-mi, la ce sa ma astept in satul din vale?

–          Imi pare rau sa-ti spun, ofta calugarul, dar cred ca vei avea parte de acelasi lucru si dincoace.

Calatorul si-a lasat capul in jos dezamagit si a mers mai departe.

Peste cateva luni, un alt calator trecea pe acelasi drum si a dat si el peste calugar.

–          Buna ziua, spuse calatorul.

–          Buna ziua, raspunse calugarul.

–          Cum o duceti?

–          Sunt bine, multumesc de intrebare, raspunse calugarul.Unde mergeti?

–          Ma duc in satul din vale, raspunse calatorul. Stiti cumva cum e acolo?

–          Da, a raspuns calugarul. Dar mai intai spuneti-mi de unde veniti.

–          Vin din satul din munti.

–          Si cum a fost acolo?

–          A fost minunat.as mai fi stat dca as fi putut, dar trbuie sa-mi continui calatoria . M-am simtit ca si cum as fi fost un membru al familiei in acel sat. Batranii mi-au dat multe sfaturi, copii au ras si au glumit cu mine, iar oamenii, in general, au fost buni si generosi.Imi pare rau ca am plecat de acolo. Intotdeauna va avea un loc special in amintirile mele. Si cum e satul din vale? A intrebat el inca o data.

–          Cred ca e cam la fel, a raspuns calugarul.La revedere.

–          La revedere si multumesc, a raspuns calatorul zambind si ducandu-se in drumul lui.

De cate ori nu ne-am auzit prietenii sau cunostintele vorbind despre fostele lor locuri de munca, care  au fost toate groaznice, cu sefi incompetent si egoisti, cu colegi paranoici care sunt tot timpul pregatiti sa te traga pe sfaora, sa-ti fure ideile si altele?

Sau de cate ori nu ne-am auzit prietenii vorbind despre sirul de relatii dezstruoase pe care l-au parcurs? Despre fiecare partener cat de rau si nepotrivit s-a dovedit a fi chiar daca la inceput totul parea perfect?

Poate ca fiecare dintre noi a avut asemenea  prieteni sau poate ni s-au intmplat si ni se intampla chiar si noua.

Ne dam usor de tiparele altora de viata, de relatii sau de comportament. Este modul in care gandirea uman functioneaza. Obesrvam lucruile repetitive din jurul nostrum si ne folosim de ele pentru a supravietui.  Omul a invata sa intre in pestera sau la adapost cand ploua pentru ca altfel raceste si se poate ajunge la complicatii foarte serioase. Ne este insa foarte greu sa ne vedem si observam propriile tipare de gandire.

Sa presupunem ca cineva ne-a spus ca avem un tipar de gandire atat de pregnant ca ajungem si noi sa il constientizam. Cum spunea un profesor excelent de la cursul post-universitar  SPER : “Si vecina de bloc isi da seama de tipare. Poate ea schimba ceva? Nu, bineinteles. Pentru schimbare ai nevoie de un specialist.”

Conexiunile pe care le facem si felul in care ne reprezentam amintirile, ideile si nformatiile sunt unice in cazul fiecaruia. Fiecare are propriul sau fel de a gandi. Cand intelegem natura acestor reprezentari, incepem sa ne putem influenta felul in care gandim, emotiile si, prin urmare, experieta proprie. Pentru ca, intr-o anumita masura, suntem ceea ce gandim.

Informatiile despre lumea inconjuratoare si cea interioara sunt culese prin toate simturile: vaz, auz, atingere, gust si miros. In mintea fiecaruia dintre noi, informatia este reprezentata ca o combinative a sistemelor senzoriale si a sentimentelor  interne. Aceste tipare de gandire sunt parte a felului in care “ne codificam” experienta. Invatand sa ne administram gandurile, invatam sa ne cream viata si cariera pe care ni le dorim. Viata este literamente ceea ce construim.

Unul dintre cele mai importante tipare de gandire este preferinta senzoriala:

Tipul vizual gandeste in imagini, isi reprezinta ideile, amintirile si gandurile sub forma unor imagini mentale; de pilda imaginea unei cesti de cafea.

Tipul auditiv gandeste in sunete.Aceste sunete pot fi voci sau zgomote, cuma r fi bazaitul rasnitei de cafea.

Tipul senzitiv isi reprezinta gandurile sub forma de senzatii, fie ca emotii interne, fie ca o atingere fizica. In aceste categorii de senzatii, include si gustul si mirosul; de pilda al cafelei sau aroma ei.

In acest sens, pentru a sti cu ce fel de caramizi (vizuale, auditive sau sinestezice) ne construim realmente viata va propun un test simplu care nu va va lua mai mult de 5 minute si care va fi postat in curand la o noua rubrica – Chestionare.

Astept comentariile , intrebarile si, de ce nu, sugestiile voastre de imbunatatiere!

Bibliografie: “Tehnicile programarii Neuro – Lingvistice” de Sue Knight, Editura Curtea Veche, Bucuresti, 2007

5 Adevaruri toxice despre divort si separare si 5 solutii pentru copii vostri


CrossroadsThumnail

În mijlocul despartirii sau divortului sentimentele tind sa fie puternice. Dacă există si factori cum ar fi violența, abuzul și infidelitatea, atunci sentimentele si trairile persoanelor ajung sa fie exacerbate si foarte complicate.

In plus, daca decizia de separare este mai mult una unilaterala decât una reciprocă, persoana parasita ramane să simța o paleta larga de un sentimente – de la uimire si pana la abandon. Acest lucru se adaugă in mod cert la amestecul de sentimente negative incercate din acest contex.

Daca este si parinte,  o persoana este de obicei într-un loc emotional teribil de nepotrivit pentru a lua decizii in legatura cu cele mai bune planuri de educație pentru copiii lor. Cu bună știință sau în necunoștință, copiii pot deveni câmpul de luptă in care scorul intre parinti este stabilit.

Problemele relației care au dus la despartire se pot agrava pe fondul tensiunii ce acompaniaza acest proces, expunând în continuare copiii la conflictul parental. La sfârșitul zilei, amplitudinea conflictului parental este cel mai bun predictor în ceea ce privește impactul acestuia asupra copiilor. 

Adevarurile toxice despre divort si separare cu care se confrunta toti parintii sunt urmatoarele:
  1. Separarea sau divortul intotdeauna afecteaza copii.

Expertii sunt in consens clar cand afirma ca cele mai bune interese ale copilului sunt servite atunci cand acesta mentine relatia cu amandoi parintii sai, cu exceptia cazurilor de abuz si/sau conflict marital sever.

Din nefericire, multi tati care se trezesc intr-o relatie dificila si neplacuta cu fosta partenera pur si simplu dispar din viata copiilor lor. Daca se intampla asta, copiii pot suferi dezavantajele pierderii psihologice ale unui parinte, precum si pierderea suportului financiar din partea acestuia.

Parintii de obicei cer sfatul cuiva, ruda, prieten sau specialist despre cand si cum sa divorteze si se intreaba de multe ori care e varsta la care copii ajung sa fie imuni la toate efectele negative ale despartirii.

Copii de toate varstele sunt afectati de divortul sau despartirea parintilor, doar reactiile lor sunt exprimate in functie de etapa de dezvoltare in care se gasesc.

Mai mult, copii sunt sensibili la tot ce inseamna conflict parental, inclusiv politetea ce ascunde ostilitate reprimata.

Insa de multe ori parintii tind se uite sa copii sunt sensibili totodata si la rezolvarea conflictelor. Toti copiii, chiar si cei foarte mici, sunt constienti ca o disputa sau un conflict au fost rezolvate. Mai mult, daca copii apuca sa asiste la rezolvarea problemelor, ei beneficiaza prin invatarea propriu zisa a comportamentelor de rezolvare a problemelor – atentie deci, la modul in care rezolvam conflictele intrucat copii nostrii vor invata sa faca la fel. In consecinta dilema parintilor nu este sa aleaga momentul despratirii sau al divortului ci Cum sa rezolve un conflict cu partenerul lor, indiferent daca stau impreuna sau separat.

Psihologii joaca un rol important in ajutarea parintilor sa dezvolte o noua relatie de co-parentalitate. Parintii invata sa stabileasca noi limite intre ei si persoana cu care au fost intimi. In aceasta co-parentalitate, ei trebuie sa dezvolte aptitudini de comunicare eficienta si de rezolvare a problemelor.

  1. Nu conteaza cat de civilizat se face o separare, intodeauna copii vor fi nefericiti.

Pentru majoritatea copiilor care experimenteaza disolutia cuplului parintilor, efectele sunt modeste si de scurta durata.  In primii 2 ani de la despartire, parintiii trebuie sa isi regaseasca echilibrul, sa restabilesca comunicarea cu fostul partener (chiar daca in mod distant si politicios) si sa isi sustina copii in procesul de adaptare la noile conditii de viata.

O minoritate semnificativa dintre copii poate sa sufere o simptomatologie extinsa si prelungita in legatura cu divortul parental. Pentru acestia, un psiholog poate sa faciliteze procesul de normalizare al relatiilor dintre copil si parinti.

  1. Chiar si cei mai bine intentionati parinti pot cauza vatamari de durata asupra copiilor in timpul separarii de partener.

De-a lungul procesului de divort, adultii vor trai un roller-coaster de emoii la care copiii lor sun exrem de sensibili. Ese deci crucial ca parintii sa evite sa supraincarce un copil cu propria lor nefericire sau iritabilitate. Mai mult, in mod natural, in perioada de tranzitie a separarii, abilitatile parentale ajung la cote minime. Din nefericire, in aceste momente in care copiii au nevoie cel mai mult de support, caldura si un control ferm si consistent, majoritatea parintilor sunt cel mai putin pregatiti sa ofere. Parintii trebuie incurajati sa constientizeze cat de vulnerabili sunt in aceste momente si sa apeleze la ajutor profesional in dezvoltarea noilor roluri parentale.

Vazand ca parintele sau se descurca bine in gestionarea provocarilor pe care o separare le ridica, un copil poate sa scape de sentimentul de povara si responsabilitate pe care il simte, si astfel sa isi creeze un model eficient de gestionare a situatiilor cu incarcare negativa.

Interventia specialistului centrata pe problema este eficienta in dezvoltarea abilitatii parintilor de a face separarii.  Sedintele si grupurile de consiliere pentru copiii au aratat efecte pozitive, dar atunci cand isi revin dupa separare, copiii isi urmeaza parintii – daca parintii lor functioneaza bine, copii tind sa faca la fel. In acest sens, interventia centrata pe problema la copil are success limitat.

  1. Divortul/separarea poate sa ii impiedice pe copii in formarea de relatii securizante cu cei din jur.

Multor copii le va fi greu sa se adapteze la noul mediu familial din care lipseste unul dintre parinti si asfel au tendinta sa acorde mult mai greu incredere noilor oameni cu care interactioneaza, de teama de nu fi din nou abandonati. Solutia sta in continuarea relatiilor cu ambii parinti, daca nu exista factori severi de abuz sau violenta care sa nu permita acest lucru.

Daca in cadrul unui divort, avocatii partilor vor dezbate care este durata corecta a timpului pe care copilul il petrece cu parintele ce nu il are in ingrijire, calitatea relatiei parinte-copil este mai importanta decat orice de calcul de timp. Necesitatea relatiei copilului cu ambii parinti si valoarea implicarii fiecaruia dintre acestia in cresterea sa au fost re-afirmate de fiecare data in studiile de specialitate ca fiind foarte importante.

Fiecare parinte aduce in relatia parinte-copil calitati unice, prin care viata copilului este imbogatita. Implicarea ambilor parinti aduce copilului mai multe stiluri, abilitati si valori din care sa poata alege ca adult in formare.

Asadar provocarea pariontilor separati este sa dezvolte o noua relatie care sa fie focusata pe co-parentalitate. Copii beneficiaza de acelasi fel de “parenting” indiferent daca parintii sai locuiesc in aceasi casa sau in doua diferit (ei beneficiaza de caldura si structura).

Cateva strategii pot ajuta in acest scop. Copiilor le merge bine cand exista comunicare regulata intre parinti, iar aceasta comunicare faciliteaza schimbul de informatii legate de copil. Pentru aceia ce ce gasesc comunicarea verbal cu fostul partener ca fiind prea dificila, exista varianta unui caiet de notite sau cea a e-mailului.

In plus, parintii sunt incurajati sa isi priveasca cu flexibilitate planurile de “parenting” si sa constientizeze ca va fi nevoie de adaptare si revizie pe masura ce copiii cresc si circumstantele se schimba.

  1. Copii vor avea in prima luna dupa separare o serie de reactii negative la adresa parintilor. Este modul in care ei fac fata schimbarilor.

Copii pot regresa, pot deveni anxiosi sau depresivi, vor parea mai iritabili, mai greu de multumit, chiar necooperanti si vor experiementa probleme in relatiile sociale iar performanta scoala poate sa scada semnificativ.

Parintii sunt pusi in dificultate si totodata nepregatiti pentru aceste reactiile ale copiilor lor. Copiii au nevoie sa stie ca nu sunt reponsabili pentru despartire, ca sunt in continuare iubiti de ambii parinti si ca nevoile lor vor fi implinite. Modul in care copii manifesta stresul legat de separare difera ce modul adultilor. Copiii, spre deosebire de adulti, sunt mai deschisi sa comunice prin carti, caiete, povesti, joaca si desen. Parinii trebuie sa atinga un echilibru intre recunoasterea si acceptarea expresiilor sentimentelor negative pe de-o parte si asigurarea de reguli si structuri clare si consistente pe de alta.

In concluzie, pentru majoritatea famiilor, separarea sau divortul pot provoca un moment de criza si destabilizare. Cercetarile arata totusi ca dupa o perioada initiala de suferinta, majoritatea adultilor si a copiilor este capabila sa se adapteze la noile dinamici si structuri de familie.

Psihologii sunt bine pozitionati ca pregatire si experienta pentru a asista familiile in procesul de ajustare la noul set de cerinte si incercari. Parintii sunt in mod tipic ingrijorati in legatura cu modul in care separarea sau divortul le pot afecta copii si deci poate fi foarte linistitor pentru ei sa invete despre reactiile comune si de asteptat ale copiilor. Si nu in ultimul rand sa invete cum sa isi intareasca propriile sisteme de coping si suport, sa isi dezvolte o relatie de co-parentalitate (cu o gandire “fara adversar”) si sa isi mentina o relatie de calitate cu copii lor. Iar in final, prin toate acestea, cu siguranta parintii isi vor ajuta copii sa se adapteze mai usor. 

Daca te gasesti intr-o astfel de situatie sau doresti sa imi adresezi o intrebare, te invit sa o faci fara ezitare aici.

Numai bine!
Alex

Discutia cu copilul. Inainte sau dupa divort/despartire?


Motto: „Ar fi mai bine sa ai doua case pline de dragoste si fericire decat una plina de certuri si neintelegeri.” Christina Aguilera

Fighting_parents

Din experienta consilierii post-divort/ despartire, am observat ca parintii tind sa tina copii departe de discutiile si animozitatile ce apar pe fondul separarii si sa le spuna copiilor despre schimbari abia dupa ce despartirea sau divortul are loc.

Bineinteles ca este indicat sa evitam certurile sau discutiile aprinse in fata copiilor, in primul rand pentru ca copii au nevoie de stabilitate si siguranta- amandoua proiectate si asteptate de la cuplul parintilor lor, care acum se destrama, poate chiar violent.

Pentru a evita traume aduse sentimentului de stabilitate si siguranta, discutiile despre divort/separare ar fi bine sa aiba loc atunci cand copilul nu este acasa. Sau, cum unii psihologi recomanda, aceste discutii sa aiba loc intr-un alt spatiu decat al locuintei familiei. Daca discutiile dureroase dintre parteneri au loc in alt loc decat acasa, discutiile si sentimentele negative pot ramane acolo, iar odata ajunsi acasa, parintii revin intr-un mediu neutru, liber de incarcaturi negative.

Provocarea apare insa si pentru ca noi, oamenii, comunicam si transmitem informatii relevante nu doar verbal ci si non-verbal si para-verbal, astfel incat copiii nostrii stiu foarte bine cand suntem suparati sau cand nu suntem in apele noastre.

Hai sa ne imaginam ce se intampla in mintea unui copil atunci cand ajuns acasa isi vede parintii suparati, incrancenati – poate se si rastesc un pic unul la altul, poate se trateaza rece, isi raspund repezit. Sau poate atunci cand ajunge acasa nu vede nimic din asta dar observa „o atmosfera incarcata”. Copilul nu va deschide subiectul sau daca isi face curaj parintii oricum nu ii povestesc despre ce e vorba, ca il fereasca, sa il protejeze.

Insa dupa ce se duce la culcare ii aude pe parintii lui cum se cearta. Si ce gandeste? Cum gaseste o explicatie pentru ce se intampla? Pentru majoritatea copiilor (si unii dintre adulti) universul lor se invarte la modul practic, in jurul lor. Cu alte cuvinte, tot ce se intampla are legatura cu ei, are legatura de cauza-efect cu ceea ce au facut sau nu au facut. Copii ajung la concluzia ca cearta ce are loc jos este vina lor- pentru ca nu au fost suficient de cuminti, nu au invatat suficient, nu au fost destul de „buni” – indiferent cum cuantifica ei sau parintii lor acest atribute-idealuri…

Sentimentul acesta de vinovatie este unul foarte dureros, asa cum ca adulti noi stim. Il va impiedica pe copil sa se dezvolte, sa caute si sau sa contruiasca relatii cu cei din jurul lui. Unii copii chiar vor ajunge sa se considere „stricati”.  Se vor izola de parinti, pentru a nu ii mai afecta,  a nu dauna relatiei dintre mama si tata (un compromis otravit care va lasa copilul suspendat intre vina si remuscare,  intre nevoia disperata de afectiunea parintilor si crezul ca apropierea lui de parinti va determina ruptura familiei).

Ca parinti, in momentul in care vom observa indepartarea copilui de noi, ne vom intreba : ce as fi putut sa fac altfel incat sa nu ajung aici?

Raspunsul este sa avem curaj. Curaj sa abordam intr-o discutie cu copilul si partenerul situatia din cuplu. Faceti front comun si unit cu partenerul in aceasta discutie. Copilului ii vom explica impreuna ca il iubim foarte mult, la fel ca inainte si ca nu a facut nimic care sa ne supere. Ii vom vorbi calm si rar, cu caldura si respect pentru sentimentele si nevoile sale. Ii vom spune ca noi, ca parinti, nu ne mai intelegem unul cu altul si asta fara a exista vreo legatura cu el, copilul. Daca am luat o decizie in directia separarii/divortului, este recomandat sa ii explicam copilului in mare ce se va intampla.Ii putem spun ce asteptari avem de la el in acest proces, in cuvinte potrivite pentru varsta lui. Etapele procesului trebuie sa fie descrise astfel incat copilul sa simta ca are control partial pe situatie. El devine dintr-un obiect al schimbarilor, subiectul acestora. Va putea  sa negocieze cu parintii sai anumite aspecte ale schimbarii ce urmeaza sa se intample si astfel sa o accepte mai usor.

Poate parea dificil- si chiar este! Recomandarea mea este sa repetati dinainte ce urmeaza sa spuneti. Iar daca simtit nevoia , aceasta discutie poate fi facilitata de un psiholog cu experienta.

In final, ganditi-va si raportati-va la copilul vostru asa cum ati vrea ca altii sa se gandeasca si sa raporteze la fiecare dintre voi: este un omulet in dezvoltare, cu aspiratii si nevoi care trebuie explorate si respectate; un om ce are dreptul sa stie la ce trebuie sa se astepte, si caruia nu ii place sa fie manevrat sau tinut in suspans de persoanele pe care le iubeste cel mai mult pe lume. Daca doriti sa imi adresati o intrebare sau sa discutam ceea ce va preocupa, va invit cu caldura sa imi scrieti sau sa ma contactati

Numai bine!

Alex

Consiliere in cuplu? Cand si de ce.


Separation-007

Ok. Deci pana la urma nu mai putem sa nu recunoastem. Lucrurile nu merg bine in cuplul nostru. Nu mai merg nici macar la un nivel acceptabil. Acum doare. S-au intamplat atatea…si nu, nu mergem in directia potrivita. Nici nu mai stim de unde , cum a inceput totul. Ce facem ? Unde mergem?

De obicei ajungem la rude, vorbim cu ele, ne spunem “of-ul”. Mama, tata ne asculta si ne recomforteaza asa cum pot ei. Uneori nu e destul. Invingem sentimentul acut de rusine, de esec – ne luam inima in dinti si vorbim si cu prietenii.  Ne iau luat apararea, tin la noi, nu-i asa? Mai mult nu prea au ce face. Si ne trezim ca tot noi ne aflam in fata unei decizii. In ce sens continuam? Pe ce cale mergem in continuare? Pe aceeasi sa pe altele?  Impreuna sau despartiti?

Cand mergem la un psiholog pentru problemele de cuplu? Ce ne face sa realizam ca nu avem alta solutie decat sa apelam la un alta persoana,  exterioara relatiei noastre?

Un altul exterior, obiectiv, neangajat emotional, insa care se angajeaza sa urmareasca interesul ambilor parteneri in egala masura. Un specialist pe a carui experienta sa ne putem baza in cautarea unei solutii la tot ce se intampla in cuplu.

Inainte de orice altceva, in urma celor 4 ani de cand consiliez cupluri in criza, am gasit ca principalele patru motive  de separare si divort sunt:

1.  Abuzul (emotional, verbal sau fizic)

2. Infidelitatea unuia dintre parteneri sau pierderea increderii

3. Problemele financiare

4. Provocari dupa aparitia primului copil in cuplu

Articole despre si pentru imbunatatirea relatiei de cuplu gasiti aici

O sa observati, poate cu uimire, ca nu am trecut nimic din registru “Lipsa de comunicare/ degradarea comunicarii in cuplu”. Daca va intrebati, pentru mine, acest “motiv” este un indiciu, un simptom doar. Cu siguranta unul plin de informatii, care contine in sine cheia vindecarii cuplului, insa doar un simptom si nu o boala in sine. 

Si de acolo incepe procesul la capatul caruia veti sti ce aveti de facut. Nu veti primi o reteta, o decizie pe care trebuie sa o urmati, ci veti stii deja ce trebuie sa faceti in adancul vostru: Impreuna sau separat. Deodata sau fiecare la timpul potrivit.

Drumul nu e usor dar mai greu e sa nu stii ce cale sa alegi.

Fa acum primul pas pe calea vietii tale iar eu iti voi fi alaturi cu profesionalism, prietenie si impartialitate.

Alex

Grup de dezvoltare personala


Dragii nostri,

Asa cum stiti,  incepand cu 6 iulie,  va asteptam la un nou grup de dezvoltare personala organizat in 5 module.

Ne vom centra pe :

–         Comunicarea eficienta si de succes cu persoanele dificile din viata ta- prieteni, sefi, parinti, cunostinte;

–         Imbunatatirea abilitatilor tale sociale;

–         Ce este si cum se dezvolta o relatie de cuplu armonioasa;

–         Cum sa scapi de frici si de ganduri negative legate de viitor;

–         Cum sa te impaci cu trecutul si cum iti faci planuri realiste.

1259083_836735701-470x260

Facilitatori:

Livia CaciuloiuAlex Caciuloiu– Psihoterapeuti experientialisti cu drept de libera practica autonoma.

Grupul este deschis primilor 10 participanti care isi confirma inscrierea.

Pentru inscriere si informatii suplimentare ma poti contacta aici.

Te asteptam!

* imagine preluata de pe http://briansteinhoff.com/blog7/

Limbajul trupului in comunicare


De multe ori comunicam cu ceilalti mult mai mult decat ne trece prin cap ca o putem face vreodata. Uneori le transmitem celorlalti ganduri, alteori sentimente, atitudini. Si nu facem asta folosindu-ne cuvintele. Poate ti s-a intamplat ca un om sa stie, sa inteleaga mai multe depsre subiectul pe care i l-ai povestiti decat ce poate sa reiasa din cuvintele pe care le-ai folosit.

body-language-chartIn trecut, cei ce se pricepeau sa decodeze cu finete limbajul trupului erau considerati cititori de ganduri sau magicieni. In zilele de azi, studiul limbajului non-verbal este o stiinta ce ne ajuta sa ne intelegem mai bine pe noi insine si reactiile pe care le avem si abia apoi pe ceilalti, niciodata invers.

Cum am putea sti la o intalnire daca celalalt ne agreaza sau nu si, prin urmare, daca il putem aborda fara teama? Este suficient sa-i privim buzele, mainile sau picioarele pentru a ne da seama. Aceasta deoarece numeroase gesturi inconstiente traduc emotiile, atat ale dumneavoastra, cat si ale interlocutorului.

Limbajul trupului:Buzele

Muscatul buzelor ilustreaza o indispozitie evidenta. Daca interlocutorul isi musca buza superioara, este indurerat sau trist. Acest gest survine cand persoana este debusolata sau surmenata. Atunci cand interlocutorul isi musca buza inferioara, manifesta, in mod inconstient, dorinta de a placea. Oricum, gestul poate fi voluntar, ca instrument al seductiei, sau inconstient, atunci cand subiectul se teme ca nu place suficient. Daca o persoana pune unul sau mai multe degete la nivelul buzelor, trebuie sa interpretam acest gest ca o interdictie de a vorbi.

Limbajul trupului: Bratele

Pozitia cu bratele de-a lungul corpului este de fapt normala, fara a avea o simbolistica particulara. Dar daca bratele raman lipite de corp in timpul mersului, trebuie sa ne alarmam, pentru ca pozitia tradeaza o stare psihotica. Balansarea unui singur brat tradeaza o dorinta de “non-insertie” intr-o conversatie. Bratele incrucisate reflecta, normal, protectia. Aceasta manifestare apare deseori cand subiectul este banuitor, iar dialogul nu are nicio sansa sa se infiripe. Si ascunderea bratelor la spate are anumite semnificatii. Daca bratul drept este ascuns, persoana se teme ca-si va pierde controlul. Totodata, este o modalitate de a-si arata nemultumirea fata de situatie. Bratul stang ascuns caracterizeaza un subiect care incearca sa-si controleze emotiile si pe care situatia il copleseste.

Limbajul trupului: Mainile

Mainile deschise, cu palmele in sus, evidentiaza deschiderea si disponibilitatea subiectului. Mainile deschise, cu palmele in jos, revela un interlocutor prudent si moderat. Mainile fata in fata, adeseori lipite, evidentiaza retinerea interlocutorului, iar ambele maini ascunse tradeaza mai totdeauna o persoana care minte. Ascunderea mainii drepte traduce sentimentul de inferioritate fata de locutor, iar cea a mainii stangi – lipsa de inspiratie. Pumnii sunt un semn evident al violentei si agresivitatii, dar pot traduce si incapacitatea interlocutorului de a comunica.

Limbajul trupului: Picioarele

Pozitia picioarelor sub scaun, cu talpa atingand solul, evidentiaza o anume destindere. In cazul picioarelor incrucisate, daca piciorul care se sprijina este dreptul, subiectul nu manifesta niciun fel de interes pentru interlocutor, iar daca piciorul care se sprijina este stangul, pozitia indica teama unui esec.”

Nu uitati ca aceste date non-verbale trebuie permanent corelate cu subiectul  discutat, motivatiile, istoricul de relatii, predispozitia celui pe care il analizam si mai ales contexul in care survine observatia  pe care o facem asupra persoanei.

Sa auzim de bine!

Alex