Blogul meu si-a schimbat casa!


Dragii mei,

Vreau sa aduc cat mai multe evenimente si articole interesante la un loc, asa ca am refacut pentru voi site-ul nostru de prezentare www.psihomedeor.ro, care inglobeaza cele mai vizualizate postari ale mele si ale Liviei:

http://psihomedeor.ro/blog/

In plus, aici veti gasi toate evenimentele organizate special pentru voi si servicii unice si calitative din aria consilierii psihologice si psihoterapiei individuale, de familie, cuplu si de grup pe care le voi oferi impreuna cu echipa mea.

Ma puteti contacta in continuare prin intermediul formularului de contact, insa solicitarile de pe site vor avea prioritate.

In acelasi timp. tot pe www.psihomedeor.ro va puteti abona gratuit la Newsletter-ul nostru, in care veti citi curand stiri interesante si oferte speciale.

Va astept cu mare drag in continuare alaturi de noi, in noua noastra casa mai frumoasa si mai spatioasa :),

Psih. Alex Caciuloiu

Doliul – un proces in derulare*


 sideoftheroadIn ultimul timp, o multime de oameni m-au intrebat, din curiozitate sau din nevoie personala, despre etapele doliului. Astfel ca m-am gandit la cat ar fi util tuturor acestor persoane, si nu numai, sa postez o serie de materiale despre acest subiect. Incep deci, prin acest articol, o serie dedicata acestui subiect delicat si totodata imposibil de evitat.

Voi incepe prin a spune ca un adevar in care am ajuns sa cred cu tarie este ca doliul este un proces natural si sanatos. Sau cel putin asa este el pentru majoritatea oamenilor. Se intampla totusi ca o parte a semenilor nostri sa ramana blocata intr-unul din pasii procesului, pentru o perioda mai mica sau mai mare de timp. In acest caz doliul poate deveni complicat si potential periculos prin aspectele sale distructive si nesanatoase.

O alta convingere personala provine din experienta mea in explorarea doliului si anume ca fiecare persoana are propriul proces de doliu, mai mult sau mai putin asemanator cu al altor persoane indoliate. In final, toti ajungem la acceptare si la accesarea puterii interioare care ne face sa mergem inainte pe drumul vietii noastre.

Procesul este diferit deci pentru fiecare persoana care il strabate, insa se pot observa cateva etape pe care majoritatea noastra le parcurgem.

In functie de teoria la care se raporteaza, mai multi autori din domeniu au identificat o serie de pasi/etape ale procesului de doliu.

Poate cel mai popular autor in acest domeniu este Elizabeth Kübler-Ross cu a sa carte “On death and Dying”-(Despre moarte si a muri), publicata pentru prima data in anul 1969. Modelul Kübler-Ross consta in 5 pasi ai modului in care oamenii se descurca cu durerea si tragediile survenite in viata lor. In acest gen de evenimente au fost incluse si diagnosticarea cu boala terminala sau doliul dupa o persoana apropiata. 

Trebuie retinut ca acest model nu a fost construit pe observarea persoanelor in doliu ci pe aceea a persoanelor in stadii terminale de boala. In plus fata de aceste model, Kübler-Ross este creditata pentru aducerea in constientul si atentia colectiva a sensibilitatii de care este nevoie cand se lucreaza cu oamenii care se confrunta cu boli fatale.

Cele 5 etape identificare sunt:

1.     Negarea
2.     Furia
3.     Negocierea (tocmeala)
4.     Depresia
5.     Acceptarea
 Teoria postuleaza ca aceste etape sunt parte a unui proces ce permite oamenilor sa invete cum sa traiasca fara persoana pe care au pierdut-o. Ca psiholog cu experienta in acest domeniu, pot sa sustin ca acest model este o unealta eficienta care ne permite sa identificam si sa constientizam ce simte o persoana care a suferit un doliu. De asemenea am observat, exact cum sustine si teoria lui Kubler-Ross, ca aceste etape nu sunt statii clar delimitate pe un drum linear in ceea ce priveste procesul de doliu. Un psiholog bun stie ca nu toti oamenii indoliati trec prin toate etapele si nu in aceeasi ordine.
Experienta acumulata incepand din anul 2009, cand am intrat in contact cu persoane in stadii terminale  precum si cu familii aflate in doliu, odata cu grupurile de suport si consilierea pentru persoane indoliate din Bucuresti –  organizate si  sustinute alaturi de Livia Caciuloiu din 2011, ne-au permis sa sa observam si sa aplicam un model putin schimbat fata de cel al lui Kübler-Ross – model ce ne-a servit la inceput ca sursa de informatii si inspiratie.
Modelul pe care noi il propunem este urmatorul:
1.     Socul
2.     Negarea
3.     Furia
4.     Vina
5.     Depresia
6.     Acceptarea
Dupa cum se observa, fata de modelul Kübler-Ross am renuntat la etapa de Tocmeala (Negociere) si am introdus etapele de Soc si Vina.
Am facut asta observand ca, in cazul doliului, in cultura noastra este mai putin probabil sa apara si sa se mentina pentru un timp semnificativ un comportament de tocmeala/negociere in fata realitatii mortii, mai ales ca urmare a impactului de separare pe care il au ritualurile de inmormantare traditionale.
Etapele distincte de Soc si Vina le-am introdus intrucat ele subscriu nevoi si comportamente ale persoanelor indoliate de la cei din jur (familie, prieteni, specialisti), nevoi si comportamente diferite fata de cele specifice celorlalte etape de doliu.
Asa cum am promis, voi reveni in articole viitoare asupra fiecarei etape, analizand pe rand prin aceasta prisma, atat nevoile cat si asteptarile unei persoane in doliu.
Ma puteti contacta usor aici si de asemenea aveti invitatia mea de a-mi adresa intrebarile voastre in sectiunea de comentarii de mai jos.
 
O saptamana linistita!
Psih. Alex Caciuloiu
 
 Sursa foto: safetymom.com
* Acest articol este parte a unei cercetari mai largi a autorului, iar orice reproducere totala sau partiala se poate face doar cu acordul scris al acestuia si cu precizarea exacta a sursei, intrand sub incidenta Legii dreptului de proprietate intelectuală.

Psiholog, consilier psihologic, psihoterapeut sau psihiatru?


Sunt profesii usor de confundat, despre care cu totii am auzit si ne-am facut o idee despre intelesul lor. De multe ori insa am avut, in cadrul cabinetului, confirmarea faptului ca aceste profesii nu sunt bine delimitate la cei ce apelau la mine. De unde initiative de fata de a impune o clarificare a fiecareia din aceste roluri deoarece in functie de pregatirea sa o persoana poate avea unul sau mai multe din ele.

ux-psychology1Psihologul este in mod necesar absolventul a unei institutii de invatamant superior avand licenta in psihologie. Ca activitate de baza a psihologiei putem spune ca el studiaza comportamentul uman si procesele psihologice: senzoriale, cognitive si volitive.

In plan de interventie el va aplica teste pentru masurarea caracteristicilor psihologice: inteligenta, atentie, atitudini si aptitudini si altele. Apoi va propune si aplica metode interventie terapeutice centrata pe problema clientului.Ca plaja problematica, psihologul poate aborda probleme de adaptare sociala, profesionala si emotionala.

Consilierul psihologic este un psiholog ce a urmat o formare bazata pe autocunoastere si dezvoltare personala. El poate deci sa ofere in suport si sustinere psihologica specializata. El poate intervinii cu mijloace psihologice, in scopul de a facilita autocunoastera, optimizarea si dezvoltarea personala a clientilor. Deasemena poatea preveni si contracara situatii problematice emotionale, cognitive si de comportament.

Psihoterapeutul este psihologul licentiat sau abolventul facultatii de medicina cu specializarea de Psihiatrie care s-a specializat intr-o anumita forma de psihoterapie pe parcursul a mai multi ani.Sscopul interventiei sale psihoterapeutice trece de etapa de optimizare si dezvoltare peronala a clientului, el se va ocupa si de transforma, sustine si de a normaliza factorii psihologici care sunt implicati in tulburarile de personalitate, psihice sau psihosomatice.

Psihiatrul este abolventul facultatii de medicina cu specializarea de Psihiatrie, el lucreaza intr-un spital clinic sau de urgent, ori colaboreaza cu o institutie ce trateaza persone cu tulburari psihice. Rolul sau principal este de a diagnostica diversele tulburari din spectrul psihic, si de a prescrie tratamentul medicamentos potrivit, de a urmari si evalua eficacitatea acestui tratament, si de a recomanda urmarea unei psihoterapii adecvate tulburarii.

Sursa foto: https://uxfactor.wordpress.com/tag/psychology-of-user-experiences/

Managementul conflictelor interpersonale


Exista mai multe strategii de management ale conflictelor interpersonale: evitarea, compromisul si colaborarea.

Business colleagues shaking handsEvitarea

Stilul evitant se caracterizează prin negarea conflictului, prin echivoc, prin schimbarea şi evitarea diverselor subiecte de discuţie, prin pasivitate, şi prin utilizarea glumelor în locul abordării conflictului. Este mai probabil să evităm conflictul în relaţiile interpersonale, atunci când ne temem de o reacţie agresivă a partenerului nostru. În acest sens, evitarea este paradoxală; deşi ea este proiectată pentru protejarea sinelui şi a celorlalţi în faţă neînţelegerilor, totuşi evitarea poate pregăti scena pentru un ulterior conflict necontrolabil. Totodată evitarea poate fi productivă pentru o relaţie, servind drept apărare împotriva confruntării cu un partener. Atunci când relaţia nu are importanţă pentru noi, evitarea poate conserva energia care ar fi cheltuită inutil. În mod similar, atunci când o persoană încearcă să ne determine angajarea într-un conflict pentru o problemă care nu are impotanţă pentru noi, cea mai bună alegere este evitarea

Punctele forte ale evitarii:

– poate furniza timp pentru gândirea unor răspunsuri alternative la conflict;

– este utilă atunci când problema care a declanşat conflictul este banală pentru individ; când însăşi relaţia este lipsită de importanţă , sau în momentul în care alţii pot să gestioneze conflictul fără implicarea individului;

– poate să protejeze individul dacă acesta se află într-o relaţie, în care orice alt răspuns în afara evitării ar genera un răspuns negativ din partea celorlalţi;

– dacă scopul unei persoane este de a nu se lăsa influenţat de ceilalţi, evitarea ajută la îndeplinirea acestui ţel.

Punctele slabe ale evitarii:

– persoana care o utilizează, creează impresia celorlalţi indivizi că nu “ţine îndeajuns la ei, ca să îi confrunte”;

– permite conflictului să clocotească inutil, decât să ofere o cale spre soluţionarea acestuia;

– împiedică individul să soluţioneze până la capăt un conflict, şi întăreşte ideea că un conflict este ceva teribil;

– permite fiecărui partener să-şi urmeze drumul, pretinzând că între ei nu există o influenţă mutuală, când de fapt, fiecare are o influenţă asupra celuilalt;

– de obicei, menţine conflictul şi pregăteşte scena pentru o explozie ulterioară.

Exista cateva tactici de evitare: negarea şi echivocul, managementul subiectului de discuţie, remarcile vagi si remarcile irelevante.

Negarea şi echivocul:

  • Negarea directă. Afirmaţii care neagă existenţa unui conflict. “Nu e nici o problemă”
  • Negarea implicită. Afirmaţii care implică negarea, furnizând raţiuni pentru negare, chiar dacă negarea nu este explicită. “Nu am avut niciodată destui bani ca să ne certăm pentru ei”
  • Remarci evazive. Incapacitatea de a recunoaşte sau negarea prezenţei unui conflict, ce urmează unei întrebări sau unei afirmaţii făcute de partener. “Unei persoane i-ar putea displace acest lucru, dar eu nu ştiu nimic în acest sens”

Gestionarea subiectului de discuţie:

  • Schimbarea subiectului. Afirmaţii care încheie discutarea unei probleme generatoare de conflict, înainte ca fiecare persoană să-şi fi exprimat în întregime opinia sau înainte ca să se ajungă la un consens. “Ok, următoarea problemă este….”
  • Evitarea unui subiect. Afirmaţii care în mod explicit încheie discuţia asupra unei probleme, înainte ca aceasta să fie în întregime  încheiată. “Nu vreau să vorbesc despre asta..”

Remarci vagi:

  • Afirmaţii vagi. Sunt cele care nici nu susţin nici nu neagă prezenţa unui conflict, şi care nu sunt răspunsuri evazive sau schimbări de subiect. “Copii cresc atât de repede, nu îmi vine să cred”
  • Întrebări vagi. Care nu sunt focalizate pe un subiect anume, sau sunt irelevante pentru conflict. “Ce părere ai?”
  • Remarci abstracte. Principii abstracte, generalizări, sau afirmaţii ipotetice, care nu sunt remarci evazive. “Toţi oamenii sunt iritabili câteodată”
  • Remarci procedurale. Afirmaţii procedurale care înlocuiesc discutarea conflictului. “Nu vorbeşti destul de tare”.

Remarci irelevante:

  • Glume prietenoase. “ Trebuie fie să facem curat în casă, fie să îi dăm foc”

Aceste tactici de evitare implică refuzul de a se angaja în conflict, însă se diferenţiază de amânarea conflictului. Aceasta din urmă funcţionează cel mai bine ca tactică, atunci când sunt îndeplinite mai multe condiţii:

  • continutul emoţional al conflictului trebuie să fie recunoscut (conştientizat) atunci când discutarea unui subiect este amânată pentru altă dată;
  • ambii parteneri trebuie să cadă de accord asupra unui moment apropiat pentru abordarea acelui subiect amânat;
  • celălalt partener trebuie să înţeleagă că amânarea discutării unui anumit subiect înseamnă cu adevărat abordarea sa într-un moment apropiat.

Chiar dacă evitarea ia diferite forme, rolul său este întotdeauna acela de a devia, de a nu se implica într-un conflict.

2.Compromisul

Este un stil intermediar, constând în anumite câştiguri şi anumite pierderi pentru ambele părţi. Presupune o cooperare şi o asertivitate moderată, fiind caracterizat de credinţe precum “trebuie să te mulţumeşti cu o bucată din plăcintă”, sau “dai puţin şi câştigi puţin”. Atunci când folosesc compromisul, partenerii renunţă la anumite scopuri importante pentru a câştiga altele. Compromisul depinde de puterea pe care două părţi o împart, deoarece dacă una dintre părţi este percepută ca fiind lipsită de putere, nu mai rămân motive atractive pentru a face un compromis.

În mod frecvent, compromisul este confundat cu rezolvarea de probleme sau cu colaborarea deoarece, deseori un grad înalt de energie este cheltuit, sunt generate soluţii creative, şi flexibilitatea este crucială. Diferenţa este dată de faptul că, compromisul necesită târguială, schimb. Deseori, oamenii evită să utilizeze compromisul deoarece acesta presupune renunţarea la ceva important. În schimb, normele nord-americane, mai ales în viaţa publică, încurajează compromisul; însă acest stil nu este prima alegere în cadrul relaţiilor personale. Atunci când puterea este inegală, compromisul reflectă mai degrabă renunţarea sau cedarea în faţa celuilalt.

Punctele forte ale compromisului:

  • uneori, permite părţilor conflictuale să îndeplinească scopuri importante, consumând mai puţin timp decât dacă acestea colaborau;
  • întăreşte balanţa puterii, care poate fi folosită pentru a îndeplini anumite accorduri temporare sau utile într-o perioadă de timp limitată;
  • poate fi folosit ca o metodă  de luare a deciziilor atunci când alte stiluri eşuează;
  • are mai multă forţă externă;
  • este cel mai util atunci când celălalte stiluri au eşuat sau nu erau potrivite pentru abordarea unui conflict.

Punctele slabe ale compromisului

  • poate fi considerat o cale uşoară, o formulă, care nu se bazează pe cerinţele unei situaţii particulare; pentru anumite persoane compromisul poate fi văzut întotdeauna ca o formă de a “pierde” ci nu ca o formă de câştig;
  • împiedică opţiuni noi, creative, deoarece este uşor de folosit şi e la îndemână;
  • “a da cu banul” pentru alegerea unei variante, nu înseamnă compromis, acesta din urmă presupune implicare personală, creativă în propunerea de soluţii.

Tactici de compromis:

  • a face apel la imparţialitate. “tu ai primit ceea ce ai vrut data trecută”; “nu este corect ca eu să scriu totul, amândoi primim bursa. De ce nu vrei să îţi faci partea ta, şi eu o să o fac pe a mea”;
  • a sugera o învoială. “cum o să plătim pentru ajutorul din vară? Eşti dispus să aştepţi dezvoltarea personalului pentru un an sau doi?”;
  • maximizarea câştigurilor/ minimizarea pierderilor. “renunţ la ideea de a merge la ai mei de Crăciun dacă ne luăm o vacanţă serioasă, ca să putem petrece mai mult timp împreună”;
  • a oferi o soluţie rapidă, temporară. “cum nu avem timp să adunăm toate informaţiile, ce ai zice dacă facem cum spun eu pentru o lună, şi apoi reconsiderăm situaţia când adunăm suficientă informaţie, şi vei avea şansa să vezi dacă ţi-a plăcut aşa”.

3.Colaborarea

Dintre toate stilurile, colaborarea necesită cel mai constructiv angajament. Ea reflectă un interes ridicat pentru propriile scopuri dar şi pentru scopurile celorlalţi, pentru soluţionarea cu succes a unei probleme, şi pentru întărirea relaţiei. Spre deosebire de compromis, ea implică un nivel înalt de interes pentru scopuri.

Stilul colaborativ presupune să faci dezvăluiri, să soliciţi obiectivitatea celeilalte părţi, să-ţi accepţi responsabilitatea în conflict, fără a lua totul asupra ta. Cele două părţi se angajează să exploreze, să rezolve problemele mai degrabă decât să utilizeze evitarea.

Spre deosebire de compromis, care presupune căutarea de către cele două părţi a unei poziţii intermediare facile, care le satisface parţial pe ambele, în colaborare, cele două părţi lucrează creativ pentru a găsi soluţii care să maximizeze scopurile amândurora. Un aspect mai puţin pozitiv al colaborării, constă în faptul că una dintre părţi o poate utiliza exclusiv, denigrând cealaltă parte pentru că aceasta nu o utilizează. De exemplu, dacă una dintre părţi încearcă să colaboreze cu cealaltă parte, care este evitantă sau competitivă, atunci prima parte ar putea susţine ca “am încercat să soluţionez conflictul, dar celălalt nu a dorit asta”.

Punctele forte ale colaborarii:

  • este eficientă atunci când se doreşte găsirea unei soluţii complete care să satisfacă ambele părţi conflictuale;
  • generează idei noi, presupune respectarea celeilalte părţi, şi aduce câştig pentru ambele părţi;
  • susţine energetic (motivează) o relaţie de lungă durată, personală sau profesională;
  • afirmă importanţa relaţiei şi a conţinutului scopurilor, ceea ce conduce la constituirea unei echipe sau a  unui parteneriat pentru a gestiona conflictul;
  • evită violenţa, şi poate arăta că un conflict poate fi productiv.

Punctele slabe ale colaborarii

  • dacă este singurul stil utilizat, atunci poate determina o anumită încătuşare; dacă implicarea într-o relaţie este scăzută, atunci colaborarea nu este potrivită din perspectiva timpului pierdut şi a energiei consumate;
  • anumiţi indivizi care au competenţe verbale foarte bune, pot utiliza colaborarea pentru a manipula cealaltă parte, determinând o discrepanţă a puterii între cele două părţi;
  • deseori persoanele care deţin mai multă putere folosesc o pseudocolaborare, pentru a menţine dezechilibrul puterii; aceste ultime două cazuri nu presupun colaborarea, deoarece aceasta din urmă necesită două persoane care să colaboreze.

Tactici de colaborare:

Remarcile analitice

  • afirmaţii descriptive. Afirmaţii nonevaluative despre evenimente observabile legate de conflict. “te-am criticat ieri pentru că te-ai înfuriat pe copii”;
  • afirmaţii divulgatoare (deschise). Afirmaţii nonevaluative despre evenimente legate de conflict, pe care partenerul nu le poate observa, ca de pildă- sentimente, gânduri, intenţii, motivaţii, etc. “Jur că niciodată nu am avut o săptămână mai proastă decât aceasta”;
  • afirmaţii de calificare. Afirmaţii care califică explicit natura conflictului. “comunicarea devine o problemă, în general, atunci când suntem obosiţi”;
  • solicitări de clarificare, de dezvăluire. Întrebări care nu sunt ostile despre evenimente legate de conflict, care nu pot fi observate (sentimente, gânduri, intenţii, motivaţii, etc). “la ce te gândeai când ai spus că….?”;
  • solicitarea criticii, a obiectivităţii. Prin întrebări care nu sunt ostile. “te deranjează când eu mă culc târziu?”.

Remarci de conciliere

  • remarci de sprijin. Afirmaţii care se referă la înţelegere, sprijin, acceptare, interese şi scopuri comune. “nu văd de ce ai fi supărat”;
  • concesii. Afirmaţii care exprimă dorinţa de schimbare, care arată flexibilitate, sau care iau în calcul acceptarea unor soluţii reciproce pentru conflict. “cred că aaş putea lucra mai mult la asta”;
  • acceptarea responsabilităţii. Afirmaţii care atribuie responsabilitatea pentru conflict atât sieşi cât şi celeilalte părţi. “cred că amândoi am contribuit la această problemă”.

Tacticile de colaborare sunt asociate cu gestionarea cu succes a unui conflict. De altfel, prescripţiile populare referitoare la gestionarea unui conflict, sugerează faptul că o persoană ar trebui să facă efortul de a lucra cu partenerul său pentru a obţine un câştig mutual, şi să menţină relaţia, în afara evitării sau a agresivităţii.

Concluzii:

Nu există un stil pur de abordare a conflictelor interpersonale, întotdeauna suntem influenţaţi de ceilalţi, şi trebuie să fim atunci când ne luptăm pentru scopuri de cooperare.

O limită serioasă a studiului stilurilor este aceea că acestea se bazează pe “percepţiile pe care le au participanţii asupra propriilor lor stiluri conflictuale”. În urma aplicării mai multor instrumente care măsurau percepţia despre conflictul la locul de muncă, s-au conturat următoarele două concluzii:

  • cel mai des, indivizii se văd ca pe nişte persoane care încearcă să rezolve problema (folosond colaborarea)
  • cel mai des, indivizii îi văd pe ceilalţi ca pe nişte persoane care utilizează stiluri de control şi agresive.

Aceste rezultate reflectă faptul că percepţia despre stilul conflictual depinde de evaluarea pe care o face individul, fie a propriei persoane, fie a celorlalţi.

În general, oamenii tind să se perceapă ca încercând să soluţioneze conflictul, iar pe ceilalţi ca blocând rezolvarea lui. Bineintleles ca asta inseamna un cerc vicios al unor proiectii si actiuni care, fara un management informat, in final aduc doar frustrare.

Tiparele de gandire


Citeam de curand  o carte pe care va o recomand cu caldura: “Tehnicile programarii Neuro – Lingvistice” de Sue Knight ca parte a formarii de Practician NLP. Impresionat de modul foarte usor si eficient in care autoarea explica cateva din conceptele de baza ale NLP, mi-a venit ideea sa va prezint si voua o foarte importanta parte a vietii noastre: tiparele de gandire. Si m-am gandit ca cel mai bun inceput pentru acest articol este cu o povestire despre puterea tiparelor noastre de gandire:

downloadIntr-o zi, un calator mergea dintr-un sat in altul. Pe drum a observat un calugar ce ara campul de langa drum. Calugarul ii dadu binete calatorului iar calatorul il saluta din cap pe calugar.

Calatorul se intoarse catre calugar si spuse:

–          Scuzati-ma ca va tulbur linistea, dar as putea sa pun o intrebare?

–          Deloc, raspunse calugarul.

–          Am plecat deunazi  din satul din munti catre satul din vale si vreau sa va intreb daca stiti cum este satul din vale.

–          Spuneti-mi, raspunse calugarul, ce parere v-a facut satul din munti?

–          Ingrozitoare! Raspunse calatorul. Ca sa fiu cinstit, sunt bucuros sa plec. Am gasit oameni  foarte neprimitori. Cand am ajuns acolo, am fost primit foarte rece. N-am reusit sa ma simt niciodata integrat in comunitatea satului, oricat am incercat. Satenii erau foarte egoisti si nu se purtau deloc bine cu strainii. Asa ca spuneti-mi, la ce sa ma astept in satul din vale?

–          Imi pare rau sa-ti spun, ofta calugarul, dar cred ca vei avea parte de acelasi lucru si dincoace.

Calatorul si-a lasat capul in jos dezamagit si a mers mai departe.

Peste cateva luni, un alt calator trecea pe acelasi drum si a dat si el peste calugar.

–          Buna ziua, spuse calatorul.

–          Buna ziua, raspunse calugarul.

–          Cum o duceti?

–          Sunt bine, multumesc de intrebare, raspunse calugarul.Unde mergeti?

–          Ma duc in satul din vale, raspunse calatorul. Stiti cumva cum e acolo?

–          Da, a raspuns calugarul. Dar mai intai spuneti-mi de unde veniti.

–          Vin din satul din munti.

–          Si cum a fost acolo?

–          A fost minunat.as mai fi stat dca as fi putut, dar trbuie sa-mi continui calatoria . M-am simtit ca si cum as fi fost un membru al familiei in acel sat. Batranii mi-au dat multe sfaturi, copii au ras si au glumit cu mine, iar oamenii, in general, au fost buni si generosi.Imi pare rau ca am plecat de acolo. Intotdeauna va avea un loc special in amintirile mele. Si cum e satul din vale? A intrebat el inca o data.

–          Cred ca e cam la fel, a raspuns calugarul.La revedere.

–          La revedere si multumesc, a raspuns calatorul zambind si ducandu-se in drumul lui.

De cate ori nu ne-am auzit prietenii sau cunostintele vorbind despre fostele lor locuri de munca, care  au fost toate groaznice, cu sefi incompetent si egoisti, cu colegi paranoici care sunt tot timpul pregatiti sa te traga pe sfaora, sa-ti fure ideile si altele?

Sau de cate ori nu ne-am auzit prietenii vorbind despre sirul de relatii dezstruoase pe care l-au parcurs? Despre fiecare partener cat de rau si nepotrivit s-a dovedit a fi chiar daca la inceput totul parea perfect?

Poate ca fiecare dintre noi a avut asemenea  prieteni sau poate ni s-au intmplat si ni se intampla chiar si noua.

Ne dam usor de tiparele altora de viata, de relatii sau de comportament. Este modul in care gandirea uman functioneaza. Obesrvam lucruile repetitive din jurul nostrum si ne folosim de ele pentru a supravietui.  Omul a invata sa intre in pestera sau la adapost cand ploua pentru ca altfel raceste si se poate ajunge la complicatii foarte serioase. Ne este insa foarte greu sa ne vedem si observam propriile tipare de gandire.

Sa presupunem ca cineva ne-a spus ca avem un tipar de gandire atat de pregnant ca ajungem si noi sa il constientizam. Cum spunea un profesor excelent de la cursul post-universitar  SPER : “Si vecina de bloc isi da seama de tipare. Poate ea schimba ceva? Nu, bineinteles. Pentru schimbare ai nevoie de un specialist.”

Conexiunile pe care le facem si felul in care ne reprezentam amintirile, ideile si nformatiile sunt unice in cazul fiecaruia. Fiecare are propriul sau fel de a gandi. Cand intelegem natura acestor reprezentari, incepem sa ne putem influenta felul in care gandim, emotiile si, prin urmare, experieta proprie. Pentru ca, intr-o anumita masura, suntem ceea ce gandim.

Informatiile despre lumea inconjuratoare si cea interioara sunt culese prin toate simturile: vaz, auz, atingere, gust si miros. In mintea fiecaruia dintre noi, informatia este reprezentata ca o combinative a sistemelor senzoriale si a sentimentelor  interne. Aceste tipare de gandire sunt parte a felului in care “ne codificam” experienta. Invatand sa ne administram gandurile, invatam sa ne cream viata si cariera pe care ni le dorim. Viata este literamente ceea ce construim.

Unul dintre cele mai importante tipare de gandire este preferinta senzoriala:

Tipul vizual gandeste in imagini, isi reprezinta ideile, amintirile si gandurile sub forma unor imagini mentale; de pilda imaginea unei cesti de cafea.

Tipul auditiv gandeste in sunete.Aceste sunete pot fi voci sau zgomote, cuma r fi bazaitul rasnitei de cafea.

Tipul senzitiv isi reprezinta gandurile sub forma de senzatii, fie ca emotii interne, fie ca o atingere fizica. In aceste categorii de senzatii, include si gustul si mirosul; de pilda al cafelei sau aroma ei.

In acest sens, pentru a sti cu ce fel de caramizi (vizuale, auditive sau sinestezice) ne construim realmente viata va propun un test simplu care nu va va lua mai mult de 5 minute si care va fi postat in curand la o noua rubrica – Chestionare.

Astept comentariile , intrebarile si, de ce nu, sugestiile voastre de imbunatatiere!

Bibliografie: “Tehnicile programarii Neuro – Lingvistice” de Sue Knight, Editura Curtea Veche, Bucuresti, 2007

Interpretarea metaforei psihosomatice


Spune-mi unde te doare, si-ti voi spune pentru ce

In urma cu cateva luni citeam o carte foarte interesanta care cuprindea la un loc multe din conceptele si ideile psihosomaticii desi autorul nu ii spunea asa si ajunsese la ele prin cercetare empirica.

In cartea sa, MICHAEL ODOUL «SPUNE-MI UNDE TE DOARE – LEXIC », cauta sa explice empiric si pe baza filozofiei orientale legaturile care exista intre organul, locul de aparitie sau forma bolilor noastre si cauzele psihice din spatele acestora.

Autorul in primele pagini ne impartaseste faptul ca dupa mai mult de 7000 de consultatii individuale, si-a facut o convingere. Am sa il las chiar pe el sa continue:

“Mi se pare dificil de inteles relatia dintre corp si spirit si-n consecinta semnificatia raului in raport cu ranile corpului, daca nu ne largim viziunea pe care o avem asupra omului si asupra vietii. Daca raman la stadiul de om masina, adica compus din piese independente si care pot fi schimbate in functie de progresul etnic al stiintei, relatiile pe care le-am facut in cartea mea precedenta sau pe care le fac aici, vor parea sa tina de supranatural, de viziune, de imaginatie pur si simplu sau de delir.
Aici intervine intrebarea: Cum si de ce se leaga manifestarile psihice, simptomele, bolile sau accidentele cu ceea ce se intampla, ceea ce se petrece in noi? Observatia mecanicista nu poate sa raspunda la intrebare deoarece viziunea ei este prea lipita de simptom, campul sau de observatie este prea strans, oricare ar fi in timp sau in spatiu. Aceasta o impiedica sa mearga la adevarata cauza care nu se poate astfel justifica decat prin hazard (accident) sau prin elemente care vin din exterior. (virusi, microbi, hrana, mediu)
Largind viziunea noastra si observand omul in totalitatea sa psihica si temporala, vom putea sa legam diferitele niveluri care compun existenta sa, dandu-i astfel dimensiunea sa veritabila, dimensiune care este, inainte de toate, spirituala.
Poate atunci vom putea intelege adevaratul motiv de a fi al fiinitei umane si, in consecinta, motivele de a fi bolnav. “

Interesant, nu?

Mai jos redau cateva din generalizarile pe care MICHAEL ODOUL le face ca urmare a experientei sale. Mi s-au parut foarte de folos intrucat se aseamana foarte mult cu principiile localizarii in psihosomatica.

Atentie insa, nu sunt intodeauna potrivite la toti oamenii si nu explica toate simptomele sau bolile. Doar un specialist va poate ajuta cu adevarat sa intelegeti daca sursa dvs. este psihosomatica sau nu si doar el poate sa va ghideze pe drumul insanatosirii.

Simbolica Masculina
Partea dreapta a corpului
Primul grad: Mama, sotia, fiica, sora
al doilea grad: Femeia in general, feminitatea, structura personala sau lucrurile in general, creierul drept, sentimentele
gradul social: Familia, intreprinderea (cea care reprezinta mama sociala, cea care ne hraneste si protejeaza la sanul ei), societatea, biserica.

Simbolica Feminina
Partea stanga a corpului
Primul grad Tatal, sotul, fiul, fratele
al doilea grad Barbatul in general, masculinitatea, personalitatea individuala sau lucrurile in general, creierul stang, forta.
gradul social: Individualismul, ierarhia (care reprezinta tatal social, acela care “educa, formeaza si da exemplu), autoritatea, politia.

URECHILE

Urechile sunt organele auzului. Ele capteaza, primesc si apoi transmit codificand mesajele sonore care ne sosesc. Sunt in relatie cu Principiul Apei si prin extensie cu originile noastre. Sunetul creator a fost prima manifestare in universul nostru. Urechile ne leaga de origini si sunt un semn al imortalitatii si a intelepciunii .Prin extensie, sunt reprezentarea capacitatii nostre de a asculta, integra, accepta ceea ce vine din exterior pentru ca pot servi la a asculta dar si la a auzi.
Problemele urechilor, pocnituri, surditate partiala, selectiva sau totala sunt semnul ca avem dificultati in a auzi (mai ales ceea ce refuzam) ceea ce se intampla in jurul nostru. Daca surditatea este lateralizata pe partea dreapta, este in raport cu simbolica materna si, daca este pe stanga in raport cu simbolica paterna.

Este de exemplu cazul lui Rafael care a avut o otita repetata la urechea dreapta. Mama sa avea tendinta sa tipe mult si copilul nu mai suporta aceste crize neincetate.
Ma gandesc si la aceasta micuta foarte sensibila care a acuzat o otita grava la ambele urechi. Ce se intampla in viata acestei micute? De mai multe luni parintii ei traversau o perioada dificila cu tensiuni in relatia lor.
Chiar daca nu aveau loc crize, tensiunea familiala era foarte puternica. Mama sa care cauta solutii a facut un stagiu de dezvoltare personala timp de un week-end. Luni, la intoarcere, a gasit micuta bolnava si cu febra. Dupa mai multe explicatii a inteles semnalul pe care fetita i-l trimitea si a incercat la sfaturile mele, sa calmeze jocul. Dar 2 saptamani mai tarziu, a izbucnit o scena violenta in cuplu, in prezenta copilului. Crizele au fost violente si dupa o ora, micuta, care nu mai putea sa auda toate acestea, a acuzat o otita purulenta care a necesitat spitalizare imediata.

Un copil care se naste cu urechea dreapta putin mai mare decat stanga va avea o relatie si o dependenta de ascultare privilegiata cu tatal sau. Tot ceea ce va veni de la tatal sau, vorbind de educatie si cultura, va fi privit si perceput cu o mai mare sensibilitate, cu o mai mare ascultare dar fara indoiala, de asemenea, cu o mai mare dependenta.

Daca in schimb, acelasi copil acuza o otita la urechea dreapta suntem in lumea manifesta, in ceea ce traieste copilul dupa nastere, urechea dreapta este de acum in relatie cu simbolica maternal. Copilul este cel care a declansat o manifestare simptomatica in corpul fizic prezent dupa nasterea sa. Aici lateralitatea se inverseaza si dreapta vine in relatie cu simbolica maternala. Aceasta otita ve semnifica ca el nu vrea sa auda ceea ce vine de la mama sa, ca ceea ce aude de la ea nu-l satisface.

SANII

Ce reprezinta sanii? Mai intai sunt elemente de feminitate si apoi permit hranirea copilului, sa-i dea hrana cu ce sa traiasca. Simbolizeaza, prin urmare, doua lucruri: feminitatea si capacitatea de a se ocupa de altii, de a-i lua in grija si, in particular, pe aceia pe care-i plasma la nivelul de copil. Poate fi vorba de orice persoana de care ne ocupam ca de un copil sau pe care il ingrijim. In plus este evident ca in timpul alaptarii si a mici copilarii, femeia se uita pe sine complet pentru a fi mama pentru progenitura sa. Ea ingrijeste si protejeaza copilul care depinde complet de ea, la fel cum toti cei cere-i ingrijim cu afectiune materna sau cei pe care-i protejam sunt sau devin dependenti de noi. Aceasta ne permite sa instauram/dezvoltam o relatie deosebit de putere ascunsa vis-à-vis de un altul, sub pretextul ca el are nevoie de noi, ca el œ nu stie sau œ nu poate. Suntem deci obligatia sa stim sau sa facem pentru el, in locul lui sau spunandu-i cum trebuie sa faca.

Totusi este vorba de sanul stang. Sa ne amintim: lateralitatea dreapta corespunde simbolicii masculine. Deci ii voi cere acestei femei sa se gandeasca la ce nivel al vietii sale s-a ocupat excesiv de un barbat pe care-l considera ca un copil (baiatul ei, sotul, fratele, patronul) si pentru care are, poate, ca sa nu spunem fara indoiala, tendinta sa se uite pe sine. Fuge ea de rolul de femeie preferandu-l pe cel de mama? Ii voi cere in cele din urma sa se gandeasca sincer la relatia de putere mai mult sau mai putin declarate pe care o poate avea asupra acestui barbat.

SOLDURILE

Problemele soldurilor, durerile, tensiunile, blocajele, artrozele, etc, ne arata ca traversam o situatie in care baza convingerilor noastre profunde este repusa in discutie.
Faptul ca aceasta articulatie, care e sprijinul prim si fundamental al piciorului, slabeste, inseamna ca spijinul prim si fundamental de baza, convingerile cele mai ascunse despre legatura cu viata slabesc si ele. Ne aflam in centrul notiunii de tradare sau abandon, fie ca e vorba de problema noastra sau a altuia.
Daca e vorba de soldul stang, suntem in situatia unei experiente de tradare sau abandon al simbolicii paterna.

Daca e vorba de soldul stang, suntem in cazul unui eveniment de tradare sau de abandon legat de simbolica paterna. Ma gandesc aici la o persoana numita S care a venit sa ma vada intr-o problema de artroza a soldului stang, cu putin inainte de operatie. Dupa ce am lasat-o sa vorbeasca de suferinta mecanica, i-am cerut sa vorbeasca putin mai mult de viata sa intreband-o: œ ce om v-a inselat sau abandonat in ultimile luni? in ciuda surprizei, ea mi-a marturisit ca si-a pierdut sotul cu 3 ani in urma, dar ca nu vedea legatura intre cele doua evenimente. I-am explicat progresiv procesul inconstient care a pus tot acest timp inainte de a se elibera astfel (prin durere).

Ea a recunoscut ca a trait efectiv disparitia sotului ca un abandon asociat cu resentimente de nedreptate. Dupa doua sedinte de masaj si de lucru asupra acestei amintiri, soldul ei s-a eliberat astfel incat in cea de-a doua saptamana ea a avut 2 zile intregi fara sa resimta cea mai mica suferinta.

GENUNCHIUL

Genunchiul este a doua articulatie a piciorului. El serveste la a se indoi, la a se plia, a se aseza in genunchi. Aceasta este articulatia umilintei, a supletei interioare, a puterii profunde, opus puterii exterioare care da rigiditatea. Este semnul manifestat al credintei, al acceptarii, dovada a predarii si a supunerii. Genunchiul reprezinta usa acceptarii. El este perechea, continuarea soldului a carui mobilitate o prelungeste dar in sens invers. Soldul este o articulatie care nu se poate plia decat inainte in timp ce genunchiul nu se poate plia decat inpoi. Genunchiul inseamna deci capacitatea de a slabi, de a ceda, dovada ca se poate da inapoi. De asemenea este articulatia care face legatura intre Constient si Inconstient

Este usor de dedus ca atunci cand ne doare un genunchi, inseamna ca avem dificultati in a ne plia, a accepta o traire (experienta) deosebita. Suntem la nivelul picioarelor, tensiunea este deci de ordin relational cu lumea exterioara sau interioara, cu ceilalti sau cu sine insusi. Durerile sau problemele mecanice ale genunchilor inseamna ca o emotie, un resentiment, o idee sau o amintire legata de relatia noastra cu lumea, nu a fost acceptata, ci a fost refuzata. E vorba de ceva ce a fost trait in Constient si care bulverseaza, rastoarna, tulbura convingerile interioare si pe care-l refuzam in interior. Poate fi vorba, invers, de o emotie, un resentiment sau o amintire care tasneste din Inconstient si pe care o acceptam greu, avem dificultati sa le integram in cotidian, in Constient deoarece perturba, bulverseaza obiceiurile sau convingerile recunoscute si stabilite.
Daca este vorba de genunchiul drept, tensiunea este in relatie cu simbolica materna. Putem lua aici exemplul pe care-l voi cita ulterior al acestui barbat care s-a ranit la genunchiul drept intr-un meci de fotbal, dupa ce tocmai primise o citatie de divort de la sotia sa, divort pe care-l refuza.
Dace e vorba de genunchiul stang, tensiunea e in relatie cu simbolica paterna. Voi lua ca exemplu experianta unei tinere femei, Francoise, care venise sa o consult pentru ca avea o stare generala de rau. In timpul intrevederii, a reiesit ca o durea genunchiul stang.

La intrebarea mea daca traia o realitate tensionata cu vreun barbat, dupa ce m-a privit ca si cand as fi fost un vrajitor, ea a recunoscut ca trece printr-o perioada dificila cu acesta, in care nu mai acccepta comportamentul lui fata de ea. I-am explicat atunci legatura care ar putea sa existe intre genunchi si relatiile tensionate cu un barbat. Dupa cateva momente de gandire, ea a strigat asta-i buna! E adevarat deoarece acum cativa ani, traiam cu un alt baiat care mi-a pus aceleasi probleme si aveam si atunci dureri acute la genunchiul stang, dureri care au incetat imediat dupa ce ne-am despartit. I-am propus sa se gandeasca la motivul pentru care retraia aceeasi experienta si de ce corpul ei tragea semnalul de alarma din nou. Am putut astfel sa descoperim rapid cauza starii ei de rau.

GLEZNA

Glezna este articulatia piciorului care ii da finetea de mobilitate, mai ales cand piciorul este fix, pus pe pamant dar, de asemenea, in miscare. Datorita ei putem impinge, in sprijinul nostru, in pamant (picior) pentru a avansa mai bine si mai repede.

Este poarta implicarii in sensul deciziei. Stabilitatea si mobilitatea sprijinului pe pamant (care simbolizeaza realitatea), cat si supletea si usurinta acestuia, depind de gleznele noastre. Din aceasta cauza ele vor fi proiectia fidela a stabilitatii, a rigiditatii saua supletei pozitiilor noastre si a criteriilor constiente de viata.
Durerile, entorsele si traumatismele gleznelor ne vor vorbi de dificultatile de relatie in sensul in care ne lipsesc stabilitatea sau supletea in legatura cu ele. Ele inseamna ca traversam o faza in care pozitiile noastre, criteriile de viata, modul in care ne plasam oficial in raport cu alta persoana, nu ne mai convin, nu ne mai satisfac si ca avem dificultati in a le schimba, in a ne misca. Acestor pozitii le lipsesc supletea sau usurinta, stabilitatea sau realismul.

Daca tensiunea are loc la nivelul gleznei drepte, ea va fi in relatie cu dinamica materna. Ma gandesc aici la un client numit Joseph. A venit sa-l consult pentru ca acuza dureri ale gleznei, in calcaiul lui Achile drept. Practicant asiduu de jogging, aceasta durere il deranja enorm si chiar il impiedica uneori sa practice sportul preferat. Or, sotia sa era o persoana extrem de nelinistita si nervoasa si crea, fara se vrea si fara intentii rele, tensiuni emotionale puternice in familie si mai ales intre cele doua fete.
Joseph accepta din ce in ce mai greu aceasta situatie si nu mai stia pe ce picior sa danseze, ce pozitie sa adopte fata de sotia sa ca ea sa inteleaga si sa se poata linisti. In paralel, traia de asemenea puternice tensiuni la locul de munca. Restructurarile erau in plina desfasurare si nu mai stia ce atitudine sa adopte fata de schimbarile structurale care vor avea loc. Cele doua axe cele mai importante ale dinamicii materne, femeia si intreprinderea, erau deci cauza, intr-o forma deschisa, constienta, oficiala si recunoscuta.
Daca e vorba de glezna stanga, tensiunea va fi in legatura cu simbolica paterna. Asta i s-a intamplat lui Jacques sau lui Francoise care si-au scrantit glezna stanga, unul pentru ca superiorul ierarhic, foarte inaintat in varsta, nu voia sa-i predea stafeta si nu stia cum sa-i spuna, si celalalt pentru ca fiul lui se droga, avea dificultati sa recunoasca aceasta situatie si nu stia ce atitudine sa adopte fata de el si fata de lumea din exterior.

PICIORUL / LABA PICIORULUI

E vorba de punctul nostru de sprijin pe pamant, partea pe care sta si se sprijina intreg corpul pentru deplasari si miscari.

Durerile de picioare exprima tensiunile pe care le resimtim in legatura cu pozitiile noastre fata de lume. Inseamna ca atitudinile noastre obisnuite, pozitiile pe care le adoptam sau pe care le avem, sunt lipsite de fiabilitate, de stabilitate sau de securitate. Nu se spune, de altfel, despre cineva care e nelinistit, caruia ii e teama sau care nu indrazneste sa-si exprime opiniile sau pozitia, ca este in pantofi stramti, sau trivial chiar, despre cineva care se retine sau care se simte incomod intr-o anumita situatie de moment, ca se simte inghesuit. Si nu spunem oare despre cineva care nu stie ce atitudine sa ia fata de o situatie (relationala) ca el nu stie pe ce picior sa danseze ?

UMARUL

Umarul e, pentru brat, echivalentul soldului pentru picior. E articulatia de baza, punctul de ancora, axa principala a bratului. Umarul reprezinta axele conceptuale profunde ale capacitatii noastre si ale vointei de actiune si de stapanire. Umerii poarta urma inconstienta a raportului nostru cu actiunea si a vointei de a stapani lumea. Capacitatea de a actiona, vointa voluntara, prejudecatile, intentiile apartin simbolicii umarului. Tot ceea ce vine in legatura cu dorintele noastre profunde de a actiona asupra unui lucru sau asupra cuiva, va avea deci o relatie somatica directa cu aceasta.

Ca si soldul, umarul e poarta integrarii, poarta Inconstientului, dar aici in legatura cu actiunea, in timp ce pentru sold era in legatura cu relatia. La acest nivel dorintele si vointa de a actiona emerg, ies la suprafata, pentru a se exprima in real.
Aceasta imagine a usii e aici amuzanta pentru ca osul care leaga umarul cu pieptul (sternul) se cheama clavicula, ceea ce inseamna micuta cheie, in latina. Ori, punctul de legatura al claviculei cu sternul se situeaza sub centrul exprimarii de sine.

Tensiunile pe care le resimtim in umeri (varful umarului, trapezul, claviculele, omoplatii) ne vor vorbi de dificultatea noastra de a actiona. Tensiunile inseamna ca intalnim frane / oprelisti, obstacole in dorintele noastre de actiune, mai ales in ceea ce priveste mijloacele. Adica ne simtim impiedicati, nu printr-o lipsa a capacitatii ci prin lipsa asistentei sau prin opuneri exterioare. Gandim (credem) ca lumea exterioara (sau propria noastra cenzura) ne impiedica, nu ne permite, nu ne da mijloacele sau nu ne autorizeaza sa actionam.

Ma gandesc aici in mod deosebit la Marilyne care a venit sa ma consulte pentru probleme la umarul drept, acuzand dureri foarte puternice. Intrevederea noastra a adus la lumina faptul ca traversa o perioada foarte dificila din cauza fiicei sale. Aceasta, cam iresponsabila sa spunem, a deschis o sala de gimnastica si de dans pentru care a cerut bani mamei sale. Din nefericire inconstienta + criza economica au dus la serioase dificultati. Marilyne care voia sa recupereze sau macar sa protejeze fondurile sale, isi dorea de mai multe luni ca fiica sa sa inceteze aceasta activitate. Dar legal, nu putea face nimic, nefiind girantul. Nu mai avea nici o putere asupra fiicei sale, adica sa o oblige sa inceteze activitatea. S-a simtit deci blocata si nu putea face nimic pentru ca lumea exterioara (legislatie, contracte, fiica) o impiedicau, nu-i permiteau sa o faca. Totul s-a reunit astfel incat umarul drept s-a blocat si i-au produs suferinta, a declansat o periartrita la umarul drept care exprima foarte clar mesajul si ii permitea in acelasi timp sa evacueze tensiunea traita, sub forma durerii.

COTUL

A doua articulatie legata de umar prin brat, cotul reprezinta echivalentul genunchiului. E vorba de o articulatie care pliaza, care lasa, care cedeaza. El da bratului posibilitatea unei mobilitati multidirectionale largind aceasta mobilitate spre toate axele: orizontala si verticala, cu exceptia pozitiei inapoi, invers fata de genunchi care se pliaza doar inapoi. Dificultatea de a ceda in fata unei vointe de actiune prea rigide, se va resimti la nivelul acestei articulatii. Cotul reprezinta poarta acceptarii in raport cu actiunea. E de asemenea vorba de articulatia care face legatura intre constient si inconstient, fie in sensul densificarii (de la inconstient spre constient) fie in sensul eliberarii (de la constient spre inconstient) .
La acest nivel au loc trecerile de la resentimentele noastre, emotii sau idei de actiune, spre conditia acceptarii lor.

Atunci cand ne doare un cot, asta inseamna ca avem dificultati in a accepta o experienta traita, o situatie. Fiind la nivelul bratelor, aceasta tensiune este in mod necesar in raport cu actiunea, cu facutul. Deci, are loc un eveniment sau cineva are un mod de a actiona pe care noi il refuzam, avem dificultati in a-l accepta sau pe care nu-l accceptam decat constransi si fortati. Poate fi vorba, de asemenea, de ceva care trebuie facut, impotriva vointei noastre, sau pe care am fi preferat sa-l facem in alt mod, sau sa nu fim nevoiti sa-l facem. Tensiunea cotului ne spune ca modul de a face, al nostru sau al celorlalti, nu ne convine, perturba obisnuinta de a actiona, credintele sau certitudinile noastre legate de actiunea respectiva.

CEAFA

Ceafa este partea corpului care se situeaza intre cap si restul corpului. Ea face legatura intre creier si executantii lui, care sunt bratele si picioarele. Incepand cu plexul cervical, care se situeaza la baza sa, toate vointele si deciziile de actiune sau de relatie vor fi trimise in directia organului sau membului cel mai potrivit pentru realizarea lor. Ceafa este deci, locul in care dorintele sau vointa nu au iesit la suprafata, nu au inceput sa apara si nu au declansat inceputul unui gest fizic. Ele nu au fost inca in raport cu exteriorul. Astfel ceafa reprezinta punctul de trecere de la conceptual (creier, idei, concepte, dorinte, vointe, a vrea, etc) spre real (actiune, realizare, relatie, expresie).
Tensiunile, suferintele sau blocajele cefei exprima dificultatea sau incapacitatea noastra de a face sa devina realitate dorintele, ideile, conceptele, vointele. Totusi, spre deosebire de tensiunea umerilor, care are aproape aceeasi semnificatie, ne aflam, vorbind de ceafa, in stadiul in care ideile nu au ajuns la poarta trecerii la actiune. Asta inseamna ca nu putem face ca lucrurile sa devina realitate, pentru ca ne gandim/ credem ca nu suntem capabili. Incapacitatea este din partea noastra, in timp ce pentru blocajul umerilor, ea venea din partea celorlalti, din lumea exterioara.
Iradierea spre unul din umeri, care poate exista paralel, ne va da indicatii suplimentare ale simbolicii materne/feminine sau patern/masculine a carei imagine, reprezentare interioara, ne face sa ne gandim ca nu suntem capabili.

Artroza

Artroza atinge articulatiile, adica ceea ce permite miscarea, schimbarile de directie. Atunci cand ea e prezenta intr-o parte a corpului, ea face ca mobilitatea acesteia sa fie mai dificila, mai mult chiar, dureroasa. Ea se manifesta prin degradarea si uzura cartilajelor, adica a acestor verisoare in acelasi timp suple si rigide ale caror suprafete alunecoase permit frecarea uneori foarte importanta in functie de articulatie. Structurile osoase apropiate, in cele din urma, au tendinta sa se densifice.
Analizind toate acestea, se poate deduce cu usurinta ca artroza ne vorbeste de dificultatea noastra in fata miscarii sau a schimbarii.

Frica de aceste miscari, de schimbare ne fixeaza, ne face sa pierdem supletea si capacitatea de a lasa sa alunece (cartilajele) . Ne opintim asupra certitudinilor si credintelor profunde (oase), facandu-le astfel mai dense, mai grele si mai putin mobile. Astfel viata nu circula la fel de bine prin noi (desi este mobila). Or, intotdeauna la nivelul robinetelor (unde apa nu mai circula) se depune calcarul.
De asemenea putem intelege de ce artroza avanseaza odata cu varsta, pentru ca cea mai mare parte din noi se fixeaza, devin mai rigizi imbatranind si sunt din ce in ce mai putin deschisi la schimbare si miscare.

LUMBAGO
Lumbago sunt durerile sau tensiunile resimtite la baza spatelui, la nivelul vertebrelor lombare. Aceste vertebre lombare sunt in numar de 5 si corespund celor 5 Principii energetice esentiale si celor 5 planuri bazice ale vietii oricarui individ, adica :
· Cuplul (afectul)
· Familia (structura afectelor)
· Munca (materia)
· Casa (structura materiei)
· Tara (regiunea) (spatiul, mobilitatea si locul)
Atunci cand traversam o perioada dificila in viata sau avem dificultati sa acceptam si sa integram schimbarile care au loc, vertebrele noastre lombare si lumbago exprima teama noastra inconstienta sau refuzul acestor schimbari. Aceast lucru are loc adesea datorita faptului ca acestea bulverseaza obiceiurile noastre sau reperele si uneori este dificil sa acceptam fara crispare, chiar daca aceste schimbari au fost alese sau ne convin. Pot chiar, inconstient, sa produca teama.
Lumbago ne pote vorbi si de dificultatea noastra de a accepta reasezarile, in mod deosebit in mediul familial si profesional, mutarile in alte locuinte, separarile. Avem dificultati sa schimbam pozitia, atitudinea relationala, pentru ca vertebrele lombare sunt palierii majori, chiar daca nu sunt singurii, ai mobilitatii relationale pentru ca ei comanda picioarelor.

SCOLIOZA

Aceasta deformare a coloanei vertebrale, care poate lua forme grave, are caracteristici distincte. Ea atinge copiii in timpul cresterii si se opreste in totdeauna dupa pubertate.

Sa detaliem putin acest subiect plecand de la cateva constante simple si precizate deja in cartea mea precedenta. Faza de crestere a unui copil, este atunci cand creste, adica atunci cand se indreapta spre lumea adulta (cel putin ca aspect) parasind lumea copilariei. Cresterea sa psihica se face odata cu cea a coloanei vertebrale care se dezvolta intre doua axe bine definite care sunt bazinul si umerii.
Scolioza apare atunci cand coloana creste intre acesti doi poli care raman la o distanta egala unul de altul, reperul inaltime ramanand la aceeasi distanta de sol. Ce reprezinta ele pentru copil si ce semnifica aceasta crestere care nu se vede in exterior? Umerii care sunt axa masculina a corpului si cea a actiunii sunt reprezentarea tatalui in timp ce soldurile, care sunt axa feminina a corpului si cea a relatiei sunt reprezentarea mamei. Sunt cele doua repere spatiale inconstiente pe care copilul le are de la locul lui si de la parintii sai, reali sau simbolici (invatamant, supraveghetori etc.). Daca lumea adultilor nu satisface copilul, dorinta lui de a misca propriile repere pentru a se intalni cu ale lor va disparea si copilul va refuza aceasta lume putin atragatoare. El va alege inconstient sa ramana in lumea sa de copil care-l satisface mai mult. Va fixa reperele exterioare ale cresterii sale,
cele pe care le vede si le poate masura. Linia umerilor si a bazinului vor ramane deci la aceeasi inaltime. In acest timp coloana vertebrala, care reprezinta axa, referinta interioara, continua sa creasca. Si cum creste ea este obligata sa se inscrie intre aceste doua puncte fixe, ceea ce nu poate face decat torsionandu- se. In scurt timp criza devine grava si se spune ca e scolioza flambata ?

Ma gandesc aici la Sylvaine. Aceasta tanara de 14 ani avea probleme de scolioza flambanta pentru care specialistii au sfatuit-o sa poarte de urgenta, 24 de ore din 24, un corset rigid care inchidea tot spatele copilei, timp de cateva luni daca nu chiar ani. Tatal sau care venea la consultatii pehtru probleme sciatice, mi-a vorbit de S. Dupa ce l-am sfatuit sa consulte mai multi medici inainte de a lua vreo hotarare, i-am explicat ceea ce se afla in spatele scoliozei fiicei sale si i-am propus sa o ajute sa inteleaga ceea ce se intampla si cum va putea sa schimbe acest program rau care nu o facea fericita. In paralel cu aceasta munca pe care o facem impreuna, l-am sfatuit sa mearga la un medic homeopat. In luna urmatoare, Sylvaine a oprit evolutia scoliozei (care a pierdut chiar 1-2 grade) si a reinceput sa creasca (3-4 centimetrii) , ceea ce nu se mai intamplase de 1 an.
Ce se petrecuse in viata Sylvaineie? In anul anterior vizitei sale, Sylvaine si-a pierdut toate reperele, de alegere si decizie a adultilor. Mutarea intr-o locuinta noua, schimbarea scolii si activitatii profesionale foarte acaparanta a unui tata care parea prea absent, au determinat-o sa-si piarda increderea in lumea adultilor. Sylvaine avea totusi un soare in inima, prezenta si complicitatea profunda a unei prietene de la scoala care-i era foarte draga. A fost din nou tradata de adulti pentru ca parintii acestei prietene au decis sa se mute si mama prietenei a refuzat ca ele sa continue sa se vada din cand in cand sau sa corespondeze.
Din acea zi, Sylvaine a incetat sa mai creasca si a decis sa-si pastreze reperele din copilarie. Am stiut ca a castigat lupta cand, dupa a treia sedinta, mi-a povestit ca in noaptea precedenta a avut un cosmar in care  œ un asasin a ucis un copil. Inconstientul sau i-a transmis un mesaj interior foarte clar, imaginand ca ea a decis sa creasca prin simplul fapt ca cineva a ucis copilul din ea.

RAUL DE DRUM/AMETELILE
Raul de drum si ametelile sunt semnul dificultatii noastre de a gera reperele miscatoare sau absente. Raul de drum priveste mai precis acesta dificultate in miscare a persoanei, sau in reperele exterioare, in timp ce ametelile sunt senzatii de lipsa de echilibru, de teama de a pierde punctul de sprijin, de siguranta, de a pierde pamantul de sub picioare sau de a vedea reperele vizuale din jurul sau care se misca, fara chiar sa se miste persoana in cauza.
Ele exprima nevoia noastra de a stapani spatiul inconjurator si de a cauta puncte de reper sau de sprijin sigure, definite si stabile. Din acest motiv ele privesc persoanele nelinistite sau aparent detasate. Unul din obiectele esentiale ale echilibrului in corp este urechea, cu acest tip de nisip (otoliti) care se afla in interiorul urechii interne a carei pozitie si miscari participa intens la stabilitatea fizica. Urechea, care apartine Principiului Apei, reprezinta chiar reperele noastre fundamentale.
Teama de a nu stapani ceea ce se petrece, de a nu stapani spatiul inconjurator se traduce prin ameteli mai mult sau mai putin pronuntate, care sunt directe (ameteli in locurile inalte) sau indirecte (situatii specifice care provoaca ameteli). Este cazul clasic al ametelilor resimtite in jocurile in padure sau in practicile sportive in care reperele spatiale sunt perturbate.

HIPERTROFIA PROSTATEI/TULBURARI LE PROSTATEI

Tulburarile prostatei si in deosebi hipertrofierea ei ne vorbeste de raportul nostru cu puterea si stapanirea lumii. Suntem la nivelul sistemului urinar. E vora deci in principal de raportul viata/moarte. Aceasta glanda care secreta anumiti compusi ai spermei, este specific masculina. Ea participa la inseminarea vietii. Ea are ca particularitate capacitatea de a inconjura uretra, ceea ce face cand acesta se ingroasa, jeneaza, impiedica mictiunile normale.
Suntem in prezenta unei probleme de teama de a nu mai fi la inaltime, de a nu mai avea destula putere sau forta de a cuprinde viata sau de a o putea stapani. Prostata care se ingroasa arata, impiedicand urinarea corecta, ca exista o tentativa inconstienta de a persevera in ceea ce exista, viata si structurile profunde deja existente, retinand. Din acest motiv tulburarile prostatei ating in deosebi barbatii care au fost foarte activi si /sau care au dezvoltat un raport de stapanire in raport cu viata. Atunci cand acest barbat imbatraneste si devine din ce in ce mai putin capabil sa faca si constata acest lucru sau cei din jur ii spun acest lucru, tensiunea, dificultatea de a trai aceasta pierdere a puterii este marcata de prostata.

SISTEMUL RESPIRATOR
AMIGDALITA/ANGINA/ RAGUSEALA/ DURERILE DE GAT
Angina este o inflamatie acuta a gatului si in deosebi a amigdalelor (amigdalita) . Aceasta inflamatie, uneori foarte dureroasa, face dificile 2 lucruri: deglutitia (inghitirea) si vorbitul (actiunea de a face sa iasa). Originea infectioasa califica faptul ca posibila cauza este exterioara. Suntem in prezenta unei dificultati clar exprimate. Avem ceva de-a lungul gatului, fie ca avem dificultati in a inghiti, fie ca avem dificultati in a ne exprima si uneori chiar ambele. In orice caz este vorba de de o cauza exterioara! Vina revine altuia. Ce a facut sau ce a spus si ne e greu sa inghitim? Ce nu reusim sa spunem? Lateralitatea dreapta sau stanga a amigdalei mai afectate, desavarseste sensul acesteia dandu-i o simbolica feminina sau masculina. Complicatiile cardiace sau renale eventuale simbolizeaza impactul violent si profund a resentimentului, fie la nivel emotional (inima), fie la nivelul structurii profunde (rinichii) ca in cazul unei pierderi a
convingerilor, a increderii sau a iluziilor. Faptul ca amigdalele sunt organe limfoide adauga un grad suplimetar de subtilitate si de profunzime sensului initial.
Ma gandesc la cazul Ameliei. Aceasta femeie de vreo 50 de ani, traia de mai multi ani, un divort dificil. Sotul folosea toate metodele posibile pentru a incetini procedura.
Infatisarile in fata judecatorului erau cu atat mai dificile cu cat avocatul sotului ei juca jocul acestuia si folosea argumente de o rea credinta incredibila pentru ea. La ultima intrevedere cu ei, argumentele au fost de asa natura ca a ramas incremenita si nu a mai putut spune un cuvant. Gatul era blocat in mod brutal. S-a declansat o angina violenta la iesirea de la judecator. Intelegand ceea ce se intampla, inainte de a vorbi cu el, i-am propus sa-si exprime resentimentul fata de parti, dar ii era teama ca nu va putea sa le faca fata. I-am sugerat sa redacteze totul, ceea ce a si facut. A redactat o prezentare a circumstantelor pe care a adresat-o, recomandat, judecatorului si sotului sau. A exprimat resentimentele sale argumentand totul plecand de la fapte concrete, ceea ce nu a putut face in acel moment. Angina s-a calmat in orele urmatoare redactarii si apoi expedierii scrisorii.
In cazul durerilor de gat si a raguselii, mesajul este foarte apropiat, fara sa identificam cauza ca fiind exterioara. Poate fi vorba de vorbe spuse pe care le regretam, pe care nu stim cum sa le retragem. Poate fi vorba si de lucruri pe care avem dificultati sa le exprimam sau nu indraznim, pentru ca celalalt ne impresioneaza, pentru ca miza e importanta. Durerea de gat sau raguseala ne impiedica si ne da un motiv bun sa nu putem exprima.
Ma gandesc la cazul Clementinei. Aceasta persoana care traia intens in emotional , era prietena cu cineva pe care-l cunostea de nenumarati ani si cu care avea o relatie privilegiata. Schimbau multe confidente, isi impartaseau problemele si se gazduiau reciproc in caz de nevoie.
Intr-o zi, Clementine, a carei sensibilitate emotionala era mare, a intalnit o femeie care i-a devenit prietena apropiata. Aceasta prietenie rapida si putin fuzionala, a determinat-o sa respinga vechiul confident. Acest lucru s-a produs in timpul unei conversatii telefonice in care cuvintele care i-au fost adresate au fost dure si au ranit-o. Si-a dat seama ulterior dar fusesera deja spuse. Cateva zile mai tarziu, trebuia sa cinam, eu si sotia mea, la niste prieteni comuni, in prezenta Clementinei. Stiind ca noi il cunosteam pe acest domn, Clementina nu se simtea bine. In ajunul cinei, a acuzat o durere de gat acuta cu raguseala si aproape imposibilitate de a vorbi. Domnul in cauza anunatand in ultima clipa ca nu mai vine, ca prin minune, gatul Clementinei s-a eliberat treptat….si ea a fost cea care a vorbit cel mai mult.

ACNEEA JUVENILA SI ALTELE
Acneea este o dermatoza care se manifesta prin inflamarea foliculilor firului de par si sebaceelor. Aceste cosuri inflamate, mai mult sau mai putin numeroase si dezvoltate se regasesc in principal pe fata, umeri, piept si fund.
Fiind doar o dermatoza, acneea are legatura cu pielea, adica cu bariera cu lumea exterioara. Rolul social al pielii este fundamental pentru ca participa direct la tipul si modul de relationare pe care-l avem cu lumea inconjuratoare.
Acneea juvenila se manifesta in cea mai mare parte a timpului pe fata. Or, ce reprezinta fata ? Reprezinta identitatea, imaginea care se vede sau pe care o avem de sine. Problemele generale ale fetei ne vorbesc prin urmare de o probleme a identitatii, o dificultate de a accepta ceea ce avem sau credem ca avem. Acneea, roseata sunt mijloace de exprimare a dificultatilor de a accepta aceasta fata, fie pentru ca ne displace, fie ca e prea frumos si atrage mai mult decat ne dorim. Sunt modalitati de a ascunde sau de a urati fata, de a schimba sau respinge o imagine a identitatii care nu ne satisface. Acneea juvenila apare in adolescenta. Or, aceasta perioada a vietii este cea in care copilul isi fixeaza reperele afective fata de lumea exterioara, dincolo de structura familiala. Este perioada maturizarii sexuale. Hormonii care contribuie la aceasta transformare sunt secretati in cantitate mare. Acesta cucerire a lumii prin dorinta pe care o putem provoca sau
resimti nu e mereu usoara. Acneea este semnul indoielii asupra propriei persoane.
Timiditatea, teama de ceilalti, de propria privire, de judecata proprie se exprima prin aceasta acnee a fetei. Pentru a se proteja mai bine de aceasta lume exterioara, pielea inchide toate usile, adica porii. Ea se ingrasa pentru ca lucrurile si agresiunile, reale sau imaginare, sa alunece pe ea. Dar o fortareata asaltata se sufoca adesea cu resturile, ramasitele. Porii pielii plini de toxine se inflameaza, emotiile retinute putrezesc terenul. Acneea se instaleaza si exprimand ce se intampla, poate genera un sindrom negativ, pentru ca persoana care se vede astfel desfigurata in oglinda proprie, risca sa se teama si mai mult de sine, agravand astfel procesul.
In celelalte cazuri de acnee, pe umeri, pe fund sau piept, sensul global e identic cu o nuanta apropiata. Fata e feminina in timp ca fundul este masculin. Dupa localizare este feminina sau masculin, relatia cu femininul sau cu masculinul, cu feminitatea sau masculinitatea care este in cauza.

PSORIAZIS
Psoriazisul este descuamarea pielii care se prezinta sub forma unor pete rosiatice care au particularitatea de a aparea de obicei la articulatii, coate si genunchi dar si pe pielea acoperita cu par pentru ca apoi sa se intinda pe tot corpul. Se vede ca tensiunea traita este asociata cu o dificultate de a se plia, de a accepta ceea ce se intampla. Cum pielea este primul organ al schimbului, se pare ca ceea ce resimtim fata de lumea exterioara este nesatisfacator. O eleva de la masaj, Anne, suferea de mai multi ani de psoriazis. Desi facuse in fiecare an cure in Israel (la Marea Moarta), acesta revenea sistematic si de fiecare data mai puternic. Aceasta tanara, fina si eleganta, suferea mult din cauza acestei situatii care o determina sa ascunda din ce in ce mai mult din suprafata corpului.
Dupa mai multe sedinte asupra energiilor, o identificare si o eliberare a amintirilor emotionale ascunse, au permis Anei sa vada psoriazisul diminuandu-se si chiar disparand complet. Si nu i-a mai revenit niciodata. A trebuit desigur sa o ajut sa faca legatura cu viata sa si sa-si permita sa se relaxeze, relatia cu lumea exterioara sa fie mai supla, flexibila.
Dificultatea in relatia cu mama si o relatie de tandrete cu sine se ascund adesea in spatele psoriazisului.
Copilul resimte nevoia de a durifica relatia cu ceea ce resimte din exterior. Durifica aceasta piele care nu a resimtit tandretea materna. Suntem adesea in fata unei mame care nu a stiut sa exprime aceasta tandrete din teama de a pierde astfel propria identitate de femeie, activa sau nu, mergand prea departe cu rolul matern. E important sa ajutam persoana afectata de psoriazis sa se cedeze, sa devina mai supla in relatii, sa faca pace cu imaginea si amintirea acestei mame. Acest lucru este posibil atunci cand persoana are in propriul comportament, fata de sine, prea multa duiosie, tandrete. De fapt, adesea reluam inconstient schemele pe care altii ni le-au propus, fiind uneori mai duri cu noi insine decat au fost ei cu noi.

VITILIGO
Vitiligo este o afectiune cutanata care se caracterizeaza prin depigmentarea, in placi, a pielii. Melanina care este un pigment care reactioneaza la soare si coloreaza pielea, nu mai este metabolizata corect. Soarele agraveaza vitiligo pentru ca inchide la culoare restul pielii, crescand diferenta de nuanta cu zona depigmentata care devine rozalie. Efectul estetic dat de vitiligo este desigur neplacut pentru persoana. Aparitia leopard a acestei pieli da un aer lepros care poate fi rau perceput si trait mai ales daca e asociat si cu ideea de respingere sau marginalizare. Vitiligo este cu atat mai greu de trait pentru ca nu exista metode eficace de vindecare a acestei afectiuni. Doar acceptarea ei poate ajuta cu adevarat. Suntem din plin in miezul problemei.
Vitiligo ne vorbeste, dincolo de sensul global de aparare asociat pielii, de ideea ca ne avem pe noi insine. Aceasta idee, negativa, a fost generata de exterior. Poate fi legata de o experienta de respingere, de abandon, de nerespect a celorlalti. Poate fi legata si de schimbarea atitudinii celuilalt, care pleaca, nu mai accepta o relatie simbolica, de exemplu. In orice caz, din atitudinea sa, acest alt nu ne-a dat o buna imagine de sine. Dar aceasta degradare a imaginii s-a tradus in noi prin ideea (datorita acestei imagini urate) ca nu avem dreptul la fericire sau la reusita. Am putea rezuma simbolic vitiligo prin expresia Soarele nu e pentru mine. Trebuie recastigat dreptul de a reusi, de a dobandi si pastra fericirea. E necesar sa incetam sa-l mai facem vinovat pe celalat de imaginea noastra si sa acceptam ca depinde doar de noi sa o recoloram.
In orice caz, nu putem decat sa acceptam ceea ce a fost. Chiar daca celalalt ne-a facut sa ne indoim de noi insine, nimic nu ne mai obliga azi sa purtam acest stigmat.

ZONA ZOSTER
Zona Zoster este o afectiune cutanata de origine infectioasa. Este provocata de un virus comun varicelei si caracterizat prin vezicule. Aceasta afectiune poate si foarte dureroasa, insotita de senzatia de arsura. Particularitatea Zona Zoster este ca e delimitata in zone exacte ale corpului, pe traiectoria anumitor nervi (zona oftalmica, faciala si intercostala) . E interesant sa constatam ca aceste zone sunt zonele alese de anumite manifestari spasmofile (dureri intercostale, migrene oftalmice).
Am obiceiul de a spune ca Zona Zoster este varicela adultului. Sensul global al Zonei Zoster, ca si manifestarea si originea sa, este acelasi cu cel al varicelei. Cu trei diferente totusi. Varicela nu e dureroasa, ea da senzatia de mancarime. Ea acopera tot corpul de vezicule in timp ce Zona Zoster, nu apare decat pe traiectoria exacta a nervului in cauza. Ea apare in mod esential la adulti.
Afectand adultul, Zona Zoster nu mai este expresia construirii imunitatii. E adevarata ca apare aproape numai la adulti care au avut varicela, fiind o forma de recidiva. Lectia nu a fost suficient inteleasa, integrata. Persoana in cauza trebuie sa invete sa cedeze, sa dea inapoi. Trebuie sa se opreasca de a mai lua totul asupra sa, de a retine furia, ranchiuna sau de a cerceta in amanunt deziluziile, deceptiile. Trebuie sa treaca peste ele.
Trebuie sa reflecteze daca trairea emotionala priveste ceva ce ii e greu sa vada, sa accepte sau sa recunoasca (Zona Zoster oftalmica), care are legatura cu identitatea sa sau imaginea sa (Zona Zoster faciala) sau care priveste ceea ce traieste in cotidianul personal sau profesional, care o impiedica sa traisca sau o constrange (Zona Zoster intercostala) . Lateralitatea va preciza simbolica paterna sau materna asociata.

HIPERTENSIUNEA
Hipertensiunea este semnul unei mari tensiuni datorate vointei de a cauta solutii, dar frica adesea prezenta, impiedica emotiile sa existe, determinand astfel cresterea presiunii interioare. Totul ia proportii excesive care ne sperie. Aceste temeri se cristalizeaza si intaresc suprafata interioara a arterelor, crescand astfel, prin arteroscleroza, tensiunea. Una din temerile de fond asociate cu hipertensiunea este cea a mortii. Ne e teama ca ea va sosi inainte de a putea face ceea ce avem de facut. Senzatia de urgenta se dezvolta in noi si face sa creasca si mai tare presiunea.
Hipotensiunea ne vorbeste de aparare, de sentimentul nostru de victima. Invinsi de evenimente, fara iesire, noi nu mai putem face sa creasca presiunea pentru a relansa masina. Dinamica de fond este pasiva si descurajarea o ia inaintea sensului luptei.
Ne-a lipsit cu siguranta dragostea in viata, aceasta hrana care aduce sau cel putin faciliteaza bucuria si dorinta de a trai, posibilitatea de a simti inima batand in noi. Aceasta flacara ne-a lipsit sau poate nu am intretinut-o.
MIOPIA este dificultatea de a vedea departe, reprezinta frica inconstienta de viitor care ne pare tulbure, adica slab definit.
CATARACTA  se caracterizeaza printr-o umbrire, sau chiar o disparitie totala a vederii, exprima teama noastra de prezent sau de viitor care ne pare sumbru.
PRESBITISMUL se manifesta printr-o dificultate de a vedea obiectele de aproape, reprezinta teama de a vedea ceea ce e prezent sau intr-un viitor foarte apropiat. Acesta maladie care afecteaza mai ales persoanele in varsta este similara memoriei care urmeaza acelasi proces ca ele, pentru ca isi amintesc din ce in ce mai putin lucrurile recente si din ce in ce mai clar cele indepartate. E asociata cu apropierea mortii care reprezinta o scadenta pe care nu avem chef sa o vedem.
ASTIGMATISMUL se caracterizeaza prin faptul ca nu mai vedem obiectele exact asa cum sunt ci deformate. Acest lucru simbolizeaza dificultatea nostra de a vedea lucrurile (sau pe noi insine) asa cum sunt in viata noastra.
STABISMUL este un defect de convergenta a ochilor. Persoana este in incapacitate de a fixa acelasi obiect cu ambii ochi. De fapt, persoana afectata de strabism este un chior functional, adica o persoana care nu priveste decat cu un singur ochi. Suntem in prezenta unei personane care a ales sa priveasca viata doar dintr-o parte / latura. Aceasta alegere este dificila pentru ca marginalizeaza cotidianul si-l face inconfortabil. Dupa latura dominanta, vom putea preciza daca alegerea este mai degraba materna si structurala (ochiul drept) sau paterna si de autonomie (ochiul stang).

BULIMIA ne vorbeste de nevoia de a gera nelinistile in orice moment prin hrana. Aceasta reprezinta primul raport cu viata si cu prima fiinta care ne iubeste si ne da viata si dragostea ei, adica mama. Relatia pe care o intretinem cu hrana este puternic legata de amintirea relatiei cu mama si cu caracterul satisfacator si compensator pe care l-a jucat.
Orice tensiune, frustrare, lipsa, nevoie de compensare se va face prin hrana. Frica, nesiguranta ca va putea reincepe, antreneaza o atitudine compulsiva si repetitiva sau chiar stocarea.
ANOREXIA reprezinta fenomenul exact invers. Relatia de afectiune cu mama si reprezentarea nutritiva au fost nesatisfacatoare. O mama absenta, putin iubitoare, care nu si-a dorit copilul sau a vrut un baiat si nu o fata (sau o fata in locul baiatului) sunt cateva amintiri care devalorizeaza uneori relatia cu hrana si fac ca aceasta sa nu mai fie atragatoare sau mai rau chiar sa fie respingatoare. Anorezia poate deveni grava in momentul in care anorexicul e adus in faza denutritiei mortale a corpului.
Relatia cu hrana semnaleaza relatia cu viata, lipsa de apetit ne vorbeste de putina noastre apetenta, pofta de viata. Dificultatile intalnite adesea pe drumul acestei vieti ne pot taia pofta, la propriu cat si la figurat. Adesea e vorba de dificultati sau de inadecvari materiale pe care avem dificultati sa le digeram.

GATUL. HIPOTIROIDIE versus HIPERTIROIDIE

Pe partea dinainte a gatului, in golul laringeal se gaseste o glanda fundamentala numita tiroida. E vorba de glanda endocrina principala, de care depinde echilibul cresterii, tot metabolismul uman si dezvoltarea armonioasa a corpului nostru fizic (crestere, greutate).
Localizarea sa la nivelul gatului nu e intamplatoare. Acest centru energetic este cel al exprimarii de sine, al modului in care ne pozitionam fata de lumea exterioara. Reprezinta capacitatea noastra de a recunoaste si exprima ceea ce suntem si sa primim ceea ce ne poate imbogati, hrani, ceea ce ne poate face sa crestem.
Este in cele din urma sediul potentialului nostru de expresie prin creativitate. Prin aceasta creativitate si aceasta capacitate de exprimare, tiroida participa in mod fundamental la constiinta de sine.
Hipertiroida (masculina) sau hipotiroida (feminina) sunt adesea semnul unei imposibilitati de a spune sau face ceea ce am dori. Nimeni nu ne poate intelege, nu avem metodele de a face sa se inteleaga ceea ce credem, ne e teama de neacceptare celorlalti a ceea ce spunem, ne e teama de forta sau violenta a ceea ce s-ar putea exprima. Exista intotdeauna in spatele acestei retineri o notiune de risc, de pericol, care ne opreste, ne retine exprimarea.
Forma masculina (Hipertiroida) manifesta o dorinta de razbunare. Individul este intr-o stare de activitate continua. Focul interior il consuma si lupta e permanenta. Fizic de altfel, hipertiroidienii par devorati de acest foc interior. Dar acest foc si aceasta lupta consuma fara sa produca, pentru ca singura productie este reactiva si de aparare dar neproductiva. Asa cum spunea intr-o zi un prieten : facem din ce in ce mai mult dar nu din ce in ce mai bine !
Forma feminina (hipotiroida) exprima in schimb un abandon in fata imposibilitatii de a se exprima. Flacara se stinge in noi. Hipotiroidienii se pot rezuma prin la ce bun ?. Dinamica vitala, in exces la hipertiroidienii, este acum insuficienta. Corpul nu mai arde si prin urmare, stocheaza. Volumul sau creste, ca pentru a compensa exprimarea insuficienta. Noduli frecventi vin sa marcheze emotiile, dorintele, poftele sau frustrarile retinute, lateralitatea lor oferind un plus de informatii despre sensul lor ascuns.“

Pentru informatii sau intrebari, nu ezita sa imi scrii!

Numai bine!

5 Adevaruri toxice despre divort si separare si 5 solutii pentru copii vostri


CrossroadsThumnail

În mijlocul despartirii sau divortului sentimentele tind sa fie puternice. Dacă există si factori cum ar fi violența, abuzul și infidelitatea, atunci sentimentele si trairile persoanelor ajung sa fie exacerbate si foarte complicate.

In plus, daca decizia de separare este mai mult una unilaterala decât una reciprocă, persoana parasita ramane să simța o paleta larga de un sentimente – de la uimire si pana la abandon. Acest lucru se adaugă in mod cert la amestecul de sentimente negative incercate din acest contex.

Daca este si parinte,  o persoana este de obicei într-un loc emotional teribil de nepotrivit pentru a lua decizii in legatura cu cele mai bune planuri de educație pentru copiii lor. Cu bună știință sau în necunoștință, copiii pot deveni câmpul de luptă in care scorul intre parinti este stabilit.

Problemele relației care au dus la despartire se pot agrava pe fondul tensiunii ce acompaniaza acest proces, expunând în continuare copiii la conflictul parental. La sfârșitul zilei, amplitudinea conflictului parental este cel mai bun predictor în ceea ce privește impactul acestuia asupra copiilor. 

Adevarurile toxice despre divort si separare cu care se confrunta toti parintii sunt urmatoarele:
  1. Separarea sau divortul intotdeauna afecteaza copii.

Expertii sunt in consens clar cand afirma ca cele mai bune interese ale copilului sunt servite atunci cand acesta mentine relatia cu amandoi parintii sai, cu exceptia cazurilor de abuz si/sau conflict marital sever.

Din nefericire, multi tati care se trezesc intr-o relatie dificila si neplacuta cu fosta partenera pur si simplu dispar din viata copiilor lor. Daca se intampla asta, copiii pot suferi dezavantajele pierderii psihologice ale unui parinte, precum si pierderea suportului financiar din partea acestuia.

Parintii de obicei cer sfatul cuiva, ruda, prieten sau specialist despre cand si cum sa divorteze si se intreaba de multe ori care e varsta la care copii ajung sa fie imuni la toate efectele negative ale despartirii.

Copii de toate varstele sunt afectati de divortul sau despartirea parintilor, doar reactiile lor sunt exprimate in functie de etapa de dezvoltare in care se gasesc.

Mai mult, copii sunt sensibili la tot ce inseamna conflict parental, inclusiv politetea ce ascunde ostilitate reprimata.

Insa de multe ori parintii tind se uite sa copii sunt sensibili totodata si la rezolvarea conflictelor. Toti copiii, chiar si cei foarte mici, sunt constienti ca o disputa sau un conflict au fost rezolvate. Mai mult, daca copii apuca sa asiste la rezolvarea problemelor, ei beneficiaza prin invatarea propriu zisa a comportamentelor de rezolvare a problemelor – atentie deci, la modul in care rezolvam conflictele intrucat copii nostrii vor invata sa faca la fel. In consecinta dilema parintilor nu este sa aleaga momentul despratirii sau al divortului ci Cum sa rezolve un conflict cu partenerul lor, indiferent daca stau impreuna sau separat.

Psihologii joaca un rol important in ajutarea parintilor sa dezvolte o noua relatie de co-parentalitate. Parintii invata sa stabileasca noi limite intre ei si persoana cu care au fost intimi. In aceasta co-parentalitate, ei trebuie sa dezvolte aptitudini de comunicare eficienta si de rezolvare a problemelor.

  1. Nu conteaza cat de civilizat se face o separare, intodeauna copii vor fi nefericiti.

Pentru majoritatea copiilor care experimenteaza disolutia cuplului parintilor, efectele sunt modeste si de scurta durata.  In primii 2 ani de la despartire, parintiii trebuie sa isi regaseasca echilibrul, sa restabilesca comunicarea cu fostul partener (chiar daca in mod distant si politicios) si sa isi sustina copii in procesul de adaptare la noile conditii de viata.

O minoritate semnificativa dintre copii poate sa sufere o simptomatologie extinsa si prelungita in legatura cu divortul parental. Pentru acestia, un psiholog poate sa faciliteze procesul de normalizare al relatiilor dintre copil si parinti.

  1. Chiar si cei mai bine intentionati parinti pot cauza vatamari de durata asupra copiilor in timpul separarii de partener.

De-a lungul procesului de divort, adultii vor trai un roller-coaster de emoii la care copiii lor sun exrem de sensibili. Ese deci crucial ca parintii sa evite sa supraincarce un copil cu propria lor nefericire sau iritabilitate. Mai mult, in mod natural, in perioada de tranzitie a separarii, abilitatile parentale ajung la cote minime. Din nefericire, in aceste momente in care copiii au nevoie cel mai mult de support, caldura si un control ferm si consistent, majoritatea parintilor sunt cel mai putin pregatiti sa ofere. Parintii trebuie incurajati sa constientizeze cat de vulnerabili sunt in aceste momente si sa apeleze la ajutor profesional in dezvoltarea noilor roluri parentale.

Vazand ca parintele sau se descurca bine in gestionarea provocarilor pe care o separare le ridica, un copil poate sa scape de sentimentul de povara si responsabilitate pe care il simte, si astfel sa isi creeze un model eficient de gestionare a situatiilor cu incarcare negativa.

Interventia specialistului centrata pe problema este eficienta in dezvoltarea abilitatii parintilor de a face separarii.  Sedintele si grupurile de consiliere pentru copiii au aratat efecte pozitive, dar atunci cand isi revin dupa separare, copiii isi urmeaza parintii – daca parintii lor functioneaza bine, copii tind sa faca la fel. In acest sens, interventia centrata pe problema la copil are success limitat.

  1. Divortul/separarea poate sa ii impiedice pe copii in formarea de relatii securizante cu cei din jur.

Multor copii le va fi greu sa se adapteze la noul mediu familial din care lipseste unul dintre parinti si asfel au tendinta sa acorde mult mai greu incredere noilor oameni cu care interactioneaza, de teama de nu fi din nou abandonati. Solutia sta in continuarea relatiilor cu ambii parinti, daca nu exista factori severi de abuz sau violenta care sa nu permita acest lucru.

Daca in cadrul unui divort, avocatii partilor vor dezbate care este durata corecta a timpului pe care copilul il petrece cu parintele ce nu il are in ingrijire, calitatea relatiei parinte-copil este mai importanta decat orice de calcul de timp. Necesitatea relatiei copilului cu ambii parinti si valoarea implicarii fiecaruia dintre acestia in cresterea sa au fost re-afirmate de fiecare data in studiile de specialitate ca fiind foarte importante.

Fiecare parinte aduce in relatia parinte-copil calitati unice, prin care viata copilului este imbogatita. Implicarea ambilor parinti aduce copilului mai multe stiluri, abilitati si valori din care sa poata alege ca adult in formare.

Asadar provocarea pariontilor separati este sa dezvolte o noua relatie care sa fie focusata pe co-parentalitate. Copii beneficiaza de acelasi fel de “parenting” indiferent daca parintii sai locuiesc in aceasi casa sau in doua diferit (ei beneficiaza de caldura si structura).

Cateva strategii pot ajuta in acest scop. Copiilor le merge bine cand exista comunicare regulata intre parinti, iar aceasta comunicare faciliteaza schimbul de informatii legate de copil. Pentru aceia ce ce gasesc comunicarea verbal cu fostul partener ca fiind prea dificila, exista varianta unui caiet de notite sau cea a e-mailului.

In plus, parintii sunt incurajati sa isi priveasca cu flexibilitate planurile de “parenting” si sa constientizeze ca va fi nevoie de adaptare si revizie pe masura ce copiii cresc si circumstantele se schimba.

  1. Copii vor avea in prima luna dupa separare o serie de reactii negative la adresa parintilor. Este modul in care ei fac fata schimbarilor.

Copii pot regresa, pot deveni anxiosi sau depresivi, vor parea mai iritabili, mai greu de multumit, chiar necooperanti si vor experiementa probleme in relatiile sociale iar performanta scoala poate sa scada semnificativ.

Parintii sunt pusi in dificultate si totodata nepregatiti pentru aceste reactiile ale copiilor lor. Copiii au nevoie sa stie ca nu sunt reponsabili pentru despartire, ca sunt in continuare iubiti de ambii parinti si ca nevoile lor vor fi implinite. Modul in care copii manifesta stresul legat de separare difera ce modul adultilor. Copiii, spre deosebire de adulti, sunt mai deschisi sa comunice prin carti, caiete, povesti, joaca si desen. Parinii trebuie sa atinga un echilibru intre recunoasterea si acceptarea expresiilor sentimentelor negative pe de-o parte si asigurarea de reguli si structuri clare si consistente pe de alta.

In concluzie, pentru majoritatea famiilor, separarea sau divortul pot provoca un moment de criza si destabilizare. Cercetarile arata totusi ca dupa o perioada initiala de suferinta, majoritatea adultilor si a copiilor este capabila sa se adapteze la noile dinamici si structuri de familie.

Psihologii sunt bine pozitionati ca pregatire si experienta pentru a asista familiile in procesul de ajustare la noul set de cerinte si incercari. Parintii sunt in mod tipic ingrijorati in legatura cu modul in care separarea sau divortul le pot afecta copii si deci poate fi foarte linistitor pentru ei sa invete despre reactiile comune si de asteptat ale copiilor. Si nu in ultimul rand sa invete cum sa isi intareasca propriile sisteme de coping si suport, sa isi dezvolte o relatie de co-parentalitate (cu o gandire “fara adversar”) si sa isi mentina o relatie de calitate cu copii lor. Iar in final, prin toate acestea, cu siguranta parintii isi vor ajuta copii sa se adapteze mai usor. 

Daca te gasesti intr-o astfel de situatie sau doresti sa imi adresezi o intrebare, te invit sa o faci fara ezitare aici.

Numai bine!
Alex